110 locuri de parcare în curtea Spitalului de Urgenţă Roman

parcarea02După aproape un an de la începerea proiectului de amenjare a locurilor de parcare în curtea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, ieri, conducerea unităţii împreună cu primarul municipiului Dan Laurenţiu Leoreanu au tăiat panglica inaugurală. Deschiderea spaţiului de parcare ce cuprinde 110 locuri a fost făcută în prezenţa mai multor oficialităţi din judeţ, care au salutat această iniţaitivă.  „

Aceste locuri de parcare nu sunt spectaculoase, însă dau o notă de civilizaţie şi confort, iar managementul adecvat a făcut să apară lucrări care să ridice gradul de prezentare al spitalului”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu.  Directorul spitalului, Cătălina Pălănceanu, a precizat că este una din cele mai grele lucrări din punct de vedere tehnic, dar şi din cauza unor probleme care au apărut pe parcurs. „Era absolut necesar o parcare modernă pentru că ne pregătim pentru acreditarea spitalului şi aceasta reprezenta unul din punctele pe care trebuie să le îndeplinim pentru acreditare”, a menţionat medicul Cătălina Pălănceanu.

Primarul municipiului Dan Leoreanu prezent la inagurarea parcării s-a arătat mulţumit de proiect, precizând că „ avem una din cele mai frumoase zone de sistematizare verticală, iar la Spital era necesar un asemenea proiect”. De altfel, pe tot parcursul lucrărilor, Primăria a susţinut şi a ajutat conducerea spitalului pentru a depăşi problemele apărute în toată perioada de derulare a proiectului.

Menţionăm că parcarea a fost făcută din cu bani din bugetul propriu al spitalului, iar costul s-a ridicat la aproximativ şapte miliarde de lei.

Cât priveşte lucrările de reabilitare termică începute la secţia de Pediatri Roman, acestea vor fi suportate de către Consiliul Judeţean.

Simona VASILIU