11 percheziţii în 5 localităţi la firme în domeniul lemnului

perchezitii*Sunt vizaţi 4 suspecţi de evaziune fiscală

*Prejudiciul total este estimat la peste 766.000 lei

 

Poliţişti şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din Neamţ şi Alba au derulat ieri, la prima oră a dimineţii, 11 percheziţii la firme şi suspecţii din cinci localităţi ale judeţului. Sunt vizate persoane bănuite de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscal în domeniul exploatării lemnului şi industrializării lemnului. Acţiunea aparţine poliţiştilor de la Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. După percheziţii şi ridicări de probe, anchetatorii au condus la audieri 4 persoane din Neamţ.

Ieri, oamenii legii au descins la 37 de suspecţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscal, percheziţiile fiind efectuate la domiciliile şi la sediile unor societăţi comerciale aparţinând mai multor persoane, cele mai multe din judeţele Alba (12) şi Neamţ (11), dar şi din Suceava (8), Maramureş (5) şi Satu Mare (1).

În comunicatul de presă al Poliţiei Române se specific faptul că în cadrul acţiunii de amploare “au fost puse în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracţiuni, care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri”.

În cauza investigată de poliţiştii din cadrul I.P.J. Alba există suspiciunea că “în perioada 2012 – 2014, reprezentanţii unei societăţi comerciale din judeţul Alba ar fi exploatat şi achiziţionat masă lemnoasă, fără forme legale, pentru care ar fi folosit documente fictive, provenite de la societăţi comerciale de tip „fantomă”.

Ulterior, marfa ar fi fost comercializată mai multor mari procesatori de material lemnos. Prin aceste operaţiuni ilegale s-ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de 766.342 de lei”, mai arată documentul citat. Oamenii legii au beneficiat de suportul de specialitate al DIPI.

Urmează ca după audieri să se dispună măsurile legale faţă de persoanele suspectate, fie prin parchet, fie la instanţă.

 

Cristina Iordache