103 de locuri de parcare vor fi desfiinţate în Piatra – Neamţ

Primăria Piatra Neamţ propune desfiinţarea a 103 locuri de parcare cu plată în municipiu, 43 de la X Datasoft şi 60 de la SC Parking, în şedinţa Consiliului Local din 26 noiembrie.

Desfiinţarea acestor parcări face parte din pachetul de măsuri implementat în programul de mobilitate urbană durabilă, măsuri care, se spune în motivaţia proiectelor de hotărâre, vor contribui la îmbunătăţirea transportului public de călători.

Punctual, Parking a făcut o adresă către Primărie prin care solicită desfiinţarea unor locuri de parcare, scopul fiind “Modenizarea staţiilor de aşteptare pentru transportul public”.

Sunt vizate parcări de pe străzile Lâmâiţei, Mihai Viteazu, Progresului, Dimitrie Leonida, Aleea Tiparului, bulevardele Dacia şi Decebal câte 6 locuri, toate administrate de Parking.

Parcările care sunt administrate de X Datasoft şi vor fi desfiinţate se află pe strada Ozana, Bd. Republicii, strada Mihai Eminescu, Bd. Decebal.

“Oportunitatea proiectului de hotărâre constă în luarea unor măsuri care vin în sprijinul cetăţenilor municipiului nostru încurajând transportul în comun în rândul cetăţenilor din municipiul Piatra Neamţ”, scrie primarul Andrei Carabelea în motivaţia proiectului de hotărâre.

M.O.T