102 ANI DE LA MOARTEA SCRIITORULUI CALISTRAT HOGAȘ

27/08/2019

Acum 102 ani, la 28 august 1917, se stingea din viaţă scriitorul Calistrat Hogaș, cel mai mare drumeț al literaturii române, rămas în memoria locuitorilor de pe plaiurile moldave drept unul dintre cei mai înzestrați cântăreți ai frumuseților naturii din zona Neamțului. Calistrat Hogaş s-a născut la Tecuci, la 19 aprilie 1847, în familia preotului Gheorghe Dimitriu. A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, aceasta fiind porecla bunicului dinspre tată. În perioada 1860 – 1869 a urmat Academia Mihăileană, iar după absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iași. După absolvire, în 1869, este numit profesor pe partea umanistă la gimnaziul comunal din Piatra-Neamţ, respectiv actualul Colegiu „Petru Rareş”, și, la foarte scurt timp, director. În 1891, Hogaş se stabileşte la Roman, locuind într-o vilă aflată în apropierea Liceului Roman-Vodă. În 1899, întreaga familie, cu excepția fiului Aetiu, care studia la București, s-a mutat la Iași, la „Liceul Internat”. În 1900 este numit subdirector al „Liceului Internat”, iar în 1905, director. În perioada 1907-1912, Hogaş publică în „Viaţa românească” ciclul „În munţii Neamţului – alte note de călătorie”. În 1912 apare volumul „Pe drumuri de munte”, însă, din cauza numeroaselor greşeli de tipar, tot tirajul este dat la topit. Profesorul Calistrat Hogaş iese la pensie, dar continuă să predea până la 40 de ore pe săptămână. În 1914 apare cea de-a doua ediţie a volumului „Pe drumuri de munte”, care este, la rândul său, mistuită de un incendiu. La 28 august 1917, Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman, în mijlocul nepoților pe care i-i dăruise fiica cea mare, Cleopatra Silberg. La împlinirea a 42 de zile, la 8 octombrie, este reînhumat la Piatra-Neamț. Vorbind despre personalitatea tatălui său, Sidonia Hogaş îşi aminteşte: „De sub fruntea înaltă, privirea și verde și albastră și cenușie, ascuțită și fin surâzătoare, învăluie și țintește auditoriul. Fără ton declamant și gesturi umflate, ci cu glas liniștit, precis și clar, care prinde subliniindu-și doar numai din când în când ideile – prin ușoare și sobre gesturi, își urmează povestirile.” (Sidonia C. Hogaș, „Tataia. Amintiri din viața lui Calistrat Hogaș”) Abia în 1921 apare prima ediţie pentru public a cărţii „Pe drumuri de munte”, în două volume, cel de-al doilea, „În Munţii Neamţului”, fiind prefaţat de Mihail Sadoveanu. În 1922, lui Calistrat Hogaş i se conferă postum cel dintâi premiu iniţiat de Societatea Scriitorilor Români, în baza raportului alcătuit de Liviu Rebreanu. Calistrat Hogaș, în presa nemțeană În lucrarea sa dedicată istoriei județului Neamț, prof. Gheorghe Radu, fost director la Arhivele Naționale, filiala Neamț, pune la dispoziția cititorilor câteva fragmente din articolele apărute după moartea lui Hogaș în presa nemțeană. Redăm, mai jos, un pasaj semnificativ din portretul realizat de M. A. Renert și publicat în ziarul „Telegraful“ din Piatra-Neamț, la 19 aprilie 1937: „Uneori singur, alteori însoțit de maximum doi-trei tovarăși, pornea la drum voios, cu bocceaua legată de spate, la șoldul stâng un revolver, la dreapta un baston gros, în picioare opinci de piele roșii, legate cu sfori negre de lână de capră, cari se înfășurau în spirală peste un colțun negru de lână… Pe cap purta un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o varghercă de doc alb… Tot umblând pe aceleași locuri, era de acum cunoscut de săteni, avea gazdele lui cunoscute, cari îl așteptau și-l ospătau cu plăcere, căci era hazos și bun Conu Calistrat cu cei de jos, știa să le vorbească cum știa și cu cei de sus… Dar se impune o nuanță. Cu cei de jos se simțea mai bine. Îi plăceau mâncărurile și obiceiurile țărănești, glumele mulțimii, nu se simțea deloc înjosit să mănânce laolaltă, privind cum fierbe mămăliga în ceaun, cum mare cât roata carului e pusă pe măsuță, poftit la ospeție să guste din bucatele simple, dar bine preparate. Un mușchiu fript pe jăratic, un mujdeiu de usturoi, stropit cu un litru de vin bun, i se părea cea mai frumoasă poemă sau arie. El, dobă de carte, titrat universitar, asculta cu atenție conversațiile țăranilor, neștiutori de carte, respira cu plăcere aerul lor, intra în casele tuturor, dormind pe vremea rea pe unde se putea, mulțumit de toate…“ (în „Pagini alese din istoria județului Neamț“, vol. II, pp. 170-171

Irina NASTASIU

Lasa un comentariu