10 iunie 2012 – 10 iunie 2014 – doi ani de zbucium, mulţumiri şi dezamăgiri

jumate mandat ceausu dobreni

Doi ani de zbucium politic la nivel judeţean, uneori chiar şi local. Doi ani în care electoratul ar fi trebuit să numere cât din ceea ce s-a promis în campania premergătoare alegerilor de pe 10 iunie 2012, a fost şi dus la bună îndeplinire. Doi ani în care „pericolul” ANI a stat în umbra tutror celor 1233 de aleşi locali pe care îi are judeţul Neamţ.
Nu a fost aşa cum ar fi trebuit să fie. Primarii aflaţi la primul mandat sunt mulţumiţi şi nu prea de ceea ce au realizat în cei doi ani scurşi de când au fost „unşi” şefi de comunităţi locale. Lipsa banilor şi neputiinţa de a-şi pune în aplicare proiectele promise alegătorilor i-a determinat nu de multe ori să se gândească să renunţe. Au luat-o însă de la căpăt cu speranţa că până la urmă merită să te lupţi pentru cei care te-au trimis acolo.
Iată ce spun edilii despre primii doi ani de mandat.

„Am reuşit să fac ceva, au fost doi ani plini şi cu reuşite şi cu dezamăgiri, cu mulţumiri sufleteşti şi cu nemulţumiri. Cea mai mare dezamăgire a mea este indiferenţa cu care sunt privite necazurile oamenilor din partea celor aleşi pentru 4 ani, pentru a ne reprezenta interesele, care ajung la Bucureşti şi nu-i mai interesează nimic. Mai ales că la Borca e o situaţie specială, în doi am plătit arierate 36 miliarde de lei pentru calamităţi. Mulţumirea mea cea mai mare este reţeaua de apă şi canalizare. Mai avem şi alte proiecte, să vedem ce-o mai fi de acum încolo, mai sunt încă doi ani de mandat”, a spus Ovidiu Niţă, primar al comunei Borca.
„Sunt mulţumit, nu e uşor dar nici imposibil. Important e să-ţi doreşti să faci lucruri frumoase şi bune pentru comunitate. Continuăm proiectele începute şi vrem să finalizăm modernizarea drumurilor comunale. Deşi mai sunt doi ani până se încheie mandatul vreau să schimb faţa comunei”, a declarat Petrică Bistriceanu, primar comuna Drăgăneşti.
„Nu este uşor, în mare parte sunt mulţumit de ceea ce am făcut în aceşti doi ani. Mai sunt multe proiecte de finalizat dar vrem să depunem şi alte proiecte, pentru modernizare drumuri şi poduri, anul acesta finalizăm o pistă de biciclete, important este să vrei să faci şi să încerci să faci. Problema noastră cea mai mare este aceea a cofinanţărilor, la primăriile mici, iar noi suntem o comună mică”, a precizat primarul comunei Dobreni, Dan Ceauşu.
În Consiliul Judeţean lucrurile stau şi mai rău. Alianţele şi majorităţile, schimbate periodic, lupta dintre liderii de partid şi orgoliile personale nu au dus la nimic bun. Cu bune şi cu rele, totuşi, consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică, mai speră într-o limpezire a apelor. Poate şi din cauza faptului că se aşteaptă la „sancţiuni” din partea celor care i-au trimis, pentru patru ani să decidă destinele unui judeţ întreg.
„Încercăm să facem eforturi pentru a realiza proiecte pentru oameni şi pentru binele acestui judeţ. Cât reuşim să facem până la sfârşitul acestui mandat vor decide cetăţenii şi alegătorii noştri” a spis Claudiu Stafie, consilier judeţean PDL.
„Sunt multe de spus. Noi PNL-iştii, mai ales în Consiliul Judeţean tot timpul am fost în opoziţie şi nu am reuşit să ne promovăm proiectele. Sperăm ca mojoritatea să fie de acum încolo cea stabilită de electorat pentru că noi am făcut nişte promisiuni şi deocamdată nu le putem onora. Mă gândesc constructiv, nici nu vreau să mă gândesc cî în următorii doi ani va mai fi ce a mai fost. Cred că nici electoratul nu mai înţelege nimic. În definitiv noi am fost votaţi să promovăm proiecte pentru binele comunităţii. Altfel nu şi-ar mai avea loc alegerile democratice o dată la 4 ani pentru că omul vrea mereu ceva mai bun decât a fost”, a spus Neculai Andoni, consilier judeţean PNL.
„Aşa cum se ştie acest mandat a început cu o perioadă de multiple frământări şi reaşezări a alianţelor politce în Consiliul Judeţean, fapt care a dus la multe momente de tensiune. Divergenţele de opinie pe diferite proiecte şi o insuficientă mediere a problemelor supuse dezbaterii au condus la amânarea luării unor decizii. Cred că după ce se vor finaliza şi alegerile pentru funcţia de preşedinte al ţării, toţi factorii politici îşi vor clarifica poziţia, acest lucru ducând la instalarea unei normalităţi în activitatea legislativului nemţean. Am certitudinea că alături de toţi colegii mei consilieri judeţeni, alături de conducerea Consiliului Judeţean, a preşedintelui Culiţă Tărâţă şiu a personalului din administraţie, vom reuşi până la urmă să realizăm tot ceea ce am pomis cetăţenilor acum doi ani”, a declarat Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
„Ce să spun, sigur sunt aspecte care în perioada asta de doi ani nu au fost plăcute, am fi dorit o colaborare mai bună. Dar având în vedere alianţele care se prefigurează sau care se prefigurau, noi am făcut paşii necesari şi am marşat pe aceste alianţe. Este adevărat şi faptul că de multe ori noi cei de la UNPR am fost defavorizaţi, proiectele şi iniţiativele noastre nu au fost votate. L-am sprijinit ăpe preşedinte în toate iniţiativele sale, iniţiative care ţin de interesul local. În general noi am încercat să ne achităm de datoria faţă de cetăţeni. Sperăm într-o bună colaborare pe viitor pentru a veni în folosul cetăţenilor acestui judeţ. De aceea am fost trimişi aici”, a spus Constantin Iacoban, consilier judeţean, lider de grup UNPR.
Judeţul Neamţ are în total 1233 de aleşi locali. Optzeci şi trei dintre aceştia sunt primari, 1115 sunt consilieri locali – din rândurile cărora provin şi cei 84 de viceprimari, iar 34 sunt consilieri judeţeni, la cei din urmă adăugându-se şi preşedintele Consiliului Judeţean Culiţă Tărâţă. (I. Ştefănescu)