Ghețurile pe râul Bistrița cresc de la o zi la alta, ajungând ca de marți până vineri lungimea zăporului să se dubleze.
Dacă marți, 10 ianuarie 2017, zăporul se menținea între Topoliceni și Săvinești, pe raza comunei Poiana Teiului, până vineri, la amiază, ghețurile ajunseseră până la podul din satul Frumosu, comuna Farcașa și în aval până la coada lacului, în zona viaductului de la Poiana Largului.
Autoritățile execută în continuare monitorizarea fenomenului pe râul Bistrița, primăriile din localitățile riverane sunt la curent cu situația, însă fenomenul care îngrijorează este formarea ghețarilor care ajung și la 4,5 metri înălțime, în paralel cu zaiul (bucăți mici de gheață) care vine din amonte și care ocupă deja 60% din suprafața râului. „Fenomenul de zăpor se manifestă pe o lungime de 13,4 kilometri, cu aglomerări de ghețuri cu înălțime de la 0,2 până la 4,5 metri, cu tronsoane de aglomerări pe mijlocul râului și cu șenale de curgere și ochiuri pe mijlocul apei având lățimi de 3-4 metri pe circa 10% din lungimea tronsonului. Sunt executate misiuni de monitorizare a râului Bistrița de către pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și specialiști de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al ISU Neamț.
Fenomenul de zăpor persistă, în condițiile în care în amonte este gheață la mal și curge zai pe mai bine de jumătate din suprafața apei. Supravegherea pe râul Bistrița se face zilnic de către pompierii de la Garda II Poiana Teiului, chiar și în câte două misiuni pe zi, în funcție și de temperaturile anunțate de meteorologi, încălzirea bruscă fiind cea care ar pune probleme, însă nu este cazul pentru perioada următoare, când s-au anunțat noi scăderi ale indicațiilor termometrelor. Până atunci, autoritățile speră ca zilele acestea ghețurile să se mai topească lent și șenalul să se mărească. „Sperăm ca, până vine iar gerul, temperaturile pozitive anunțate pentru aceste zile să mai dea drumul ghețurilor și să se lărgească canalul deja existent, așa încât sloiurile să poată să-și dea drumul. Așa a fost și înainte de Crăciun, iar acum cu atât mai mult cu cât ziua s-a mai mărit, sperăm să nu fie probleme. Oricum, sunt și specialiștii de la Ape care monitorizează situația, deocamdată zăporul nu pune probleme“, a declarat Cristinel Vasile Gheorghiu, primarul de Farcașa.
Cristina IORDACHE