O femeie în vârstă de 50 de ani, din Farcaşa, a ajuns, acum două zile, la spital, cu ambele mâini zgârâiate şi cu o stare de rău, după ce a luat contact cu o vulpe.
Roşcata era culcată chiar în curtea sa. Pacienta le-a povestit cadrelor medicale că dihania era moartă şi că a manevrat-o suficient cât să o scoată din curte . După ce i-au fost pansate rănile – făcute, probabil, în încercarea de a îndepărta animalul- pacienta a fost transferată pe secţia de Contagioase, pentru conduita terapeutică adecvată în astfel de cazuri. Nu se ştie, deocamdată, dacă animalul, aşa mort fiind, era turbat, aşa încât s-a impus vaccinarea antirabică şi cu ser antitetanos.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ a demarat o anchetă.
Geanina NICORESCU