* Un romaşcan care avea interdicţie de a intra in Israel, a prezentat buletinul unui prieten
* În 5 ani de la emiterea primului paşaport electronic, a existat doar o singură încercare de substituire
Vigilenţă la Paşapoarte. În Neamţ, timp de 5 ani de la emiterea primului paşaport simplu electronic, a existat o singură încercare de substituire de identitate.
„Isprava” aparţine unui tânăr romaşcan, după ce a primit interdicţie de a intra pe teritoriul israelian, a vrut să obţină un alt paşaport cu ajutorul unui prieten, care i-a „împrumutat” cartea de identitate. Din nefericire pentru el, poliţiştii de la Paşaporte au descoperit vicleşugul, iar persoana în cauză s-a ales cu dosar penal, fiind cercetată acum de procurorii nemţeni pentru stabilirea gradului de vinovăţie, conform Legii penale.
Legat de acest subiect, subcomisarul de poliţie Constantin Roman, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Neamţ, ne-a declarat: ”Paşaportul simplu electronic produs în România este un document bine securizat, care este apreciat la nivel mondial. Acest act de trecere a frontierei nu poate fi falsificat, iar asta datorită multitudinilor de elemente de siguranţă, precum şi a cipului electronic încorporat în fila informatizată. Din noiembrie 2009, de când s-a pus în circulaţie primul paşaport simplu electronic, ne-am confruntat cu o singură tentativă de substituire de persoană. E vorba de un bărbat de aproximativ 24 de ani, care la sfârştul lui 2013 s-a prezentat la punctul de lucru Roman, pentru obţinerea unui document de trecere a frontierei. Tânărul în cauză a venit la ghişeele serviciului cu o carte de identitate care, ulterior, prin metode de verificare specifice poliţieneşti, s-a dovedit a fi al altei persoane. Lucrătorii serviciului au demonstrat că cetăţeanul care a vrut paşaport nu este aceeaşi persoană pentru care s-a emis cartea de identitate. Ulterior, cel în cauză şi-a recunoscut fapta, respectiv că a încercat să obţină un paşaport, dar cu numele altei persoane”.
V. ANDRIEŞ