Viscolul ține în alertă județul

09/01/2017

*Iarna grea a fost, deocamdată, mai puțin rea în Neamț decât în județele vecine *Aseară erau doar afectate două drumuri din județ, unul național și altul județean * Însă condițiile meteorologice continuă să fie dificile și imprevizibile * Pentru astăzi se prognozează ger și mai mare

O iarnă geroasă, cu ninsoare și viscol, o iarnă frumoasă, dar grea, cum n-a mai fost de mult, s-a instalat în aceste zile în Neamț. Rămas ca o enclavă, între Suceava, Iași și sudul Moldovei, județul Neamț a fost oarecum mai ferit de intemperii și de vineri până duminică nu s-au semnalat drumuri blocate. În vreme ce sud-estul țării a rămas paralizat de iarnă, în zona noastră situația s-a înrăutățit duminică după-amiază, când vântul puternic a viscolit zăpada căzută în ultimele zile și a pus probleme în alimentarea cu energie electrică a unor localități din zona Romanului și pe câteva drumuri.

Circulația rutieră în județul Neamț a fost afectată din data de 8 ianuarie, când viscolul a vălătucit zăpada și a afectat traficul rutier începând cu ora 12 pe DJ 206C între Ion Creangă și Valea Ursului și pe DN 15D între Gâdinți și Crăiești. Tot începând cu ora 12, aceeași zonă de est a județului a fost afectată de viscol și 4.623 de consumatori au rămas fără curent electric, din 16 localități, cu două mai mult decât la primele ore ale dimineții.

Viscolul a afectat puternic traficul pe DN 2 din județul Neamț, prin reducerea vizibilității, și pe DN15D în zona Roman – Horia, spre județul Bacău, potrivit Poliției Române. De asemenea, ieri după-amiază erau probleme de vizibilitate redusă și pe porțiunea din DN28 Târgu Frumos – Săbăoani (Neamț) unde traficul se derula controlat, conducătorii auto fiind însoțiți de echipaje ale Poliției Rutiere și utilaje de deszăpezire.

Codul galben de viscol a fost anunțat până duminică, 8 ianuarie, la ora 22. Meteorologii au avertizat însă că gerul este prezent până în data de 9 ianuarie, când temperaturile sunt cuprinse între -25 și -15 grade Celsius.

Duminică, până după-amiaza, a fost reluată alimentarea cu energie electrică a localităților afectate de viscol. Pe drumurile din Neamț se circula în condiții de iarnă.

Reguli pentru circulația pe vreme nefavorabilă

Poliția Neamț menține recomandările privind conducerea prudentă, pe timp de iarnă, în condiții meteorologice nefavorabile!

Recomandă conducătorilor auto să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă și situația meteorologică existentă.

Având în vedere atenționările de vreme nefavorabilă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, se recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum în zonele afectate de viscol.

În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, șoferii sunt sfătuiți să-și echipeze corespunzător autovehiculele pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze viteza la condițiile meteo-rutiere și să manifeste prudență sporită la volan, pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite pe drumurile publice.

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Cristina IORDACHE

Lasa un comentariu