*Pot primi, în avans, 300 lei pentru fiecare animal
* Peste 7500 beneficiari nemţeni cu 34.000 vite
Este pentru prima dată, în „istoria” subvenţiilor alocate pentru specia bovine, când plata se face în chiar cursul anului pentru care au fost depuse cererile de sprijin financiar. Fie şi o plată parţială, cum se va proceda de astă dată. Până acum, plăţile începeau din anul următor depunerii dosarului de subvenţii. Exemplu: pentru 2014, plăţile urmau să înceapă din prima parte a anului 2015.
Acum, crescătorii de bovine pot primi, în avans, suma de 300 lei pe cap de animal.
Este vorba de banii care sunt alocaţi de la bugtul naţional, nu de la cel comunitar. Adică, este vorba doar de bani româneşti. Când vor veni şi banii europeni, suma se va completa până să acopere totalul de plată.Cât va fi acest total? Cât de curând posibil.
Promisiunile sunt de-a dreptul generoase! După cum spun mai marii Agriculturii româneşti, zootehniştii vor primi, anul acesta, în jur de 700 de lei subvenţie pe cap de animal, în condiţiile în care, anul trecut, ajutorul era de doar 500 de lei.
În judeţul Neamţ, crescătorii de bovine au depus 7509 cereri de subvenţii, pentru un efectiv total în jur de 34.000 capete. E vorba de foarte mulţi bani!
*Adeverinţă pentru credit bancar
Pentru a putea beneficia de acest avans, fermierii vor solicita de la APIA Neamţ adeverinţe privind plata suvenţiilor la specia bovine, pentru cererile depuse în contul anului 2014. Vorbim de cei care intenţionează să acceseze credite bancare pentru finanţarea activităţilor curente, până vor primi banii de subvenţii.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie încheiată de bănci cu APIA central.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA Neamţ va elibera o adeverinţa prin care confirmă faptul că beneficiarul a depus cererea de plată pentru schema de plată pe anul 2014 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra fermelor de bovine pentru care s-a solicitat subvenţia.
Tina CONDREA