Vasile Ouatu vrea să transforme „Cocoşul de Aur” în Galerie de Artă

10/01/2018

După ce nu mai poate susţine echipa de volei asupra căreia a cerut dreptul de marcă înregistrată, Valică Ouatu vrea să facă trecerea de la sport la artă plastică: s-a gândit, spre finele anului trecut, să amenajeze barul din incinta grădinii de vară într-o galerie de artă. Decizia nu e chiar întâmplătoare, devreme ce timp de doi ani, mai mulţi pictori nemţeni dar şi din Basarabia au expus în spaţiile parterului de la Unic. În decembrie însă, Vasile Ouatu a făcut prima expoziţie colectivă, în care 7 pictori nemţeni şi-au prezentat câteva din lucrările lor. Este un lucru ştiut că în locaţia cunoscută sub denumirea de Cocoşul de Aur se întâlnesc uneori zilnic, alteori periodic, mai mulţi pictori. Expoziţia colectivă al cărei vernisaj a avut loc în decembrie, a cuprins ceva şi din arta culinară a restaurantului Unic. Între tablouri, patronul a adus pe mese câteva din „exponatele culinare” cu care a câştigat mai demult, la zilele oraşului, premiul 1: peştele umplut şi purcelul cu măr în gură. Pictorul Ştefan Potop i-a făcut gazdei un portret pe care i l-a dăruit şi care acum este aşezat printre celelalte exponate: „Vreau să las ceva în urmă. A fost sportul, a fost o mare pasiune. O altă mare pasiune este Basarabia, un proiect cu care m-am gândit să merg mai departe şi voi spune mai târziu şi cum. Cât despre tablouri, vreau să vă spun că mi-au plăcut tot timpul. Dacă cineva este tentat să creadă că nu pot susţine un proiect cultural aici, la Unic, se înşeală. Important este că îmi place să fac acest lucru, că aceste tablouri, culoarea, ce reprezintă ele, îmi înfrumuseţează viaţa. Şi nu numai mie, ci şi celor care vin aici să bea o cafea, să mănânce sau să discute. Îi cunosc pe toţi cei 7 pictori care au expus aici şi ei sunt de acord să mă sprijine în acest proiect. Aş vrea să includ şi colaborarea mea cu prietenii din Basarabia. Deocamdată trebuie să găsesc un nume pentru acest proiect, ştiu eu, Galeriile Unic, altceva…!, a spus Valică Ouatu. În timpul declaraţiei, a fost întrerupt de pictorul Mitică Bezem, ale cărui lucrări se văd cel mai des în spaţiul pe care patronul Unicului şi-l doreşte galerie de artă. Şi dacă are aceeaşi ambiţie ca în volei, sigur va şi reuşi.

M.O.T.

Lasa un comentariu