*Victima acestora a infectat cu sifilis clienţii din zona Gării Roman
Vandana Marilena Ciriblan (35 de ani), din Roman, a fost condamnată ieri la o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru proxenetism şi trafic de minori. Tribunalul Neamţ a ţinut cont de faptul că inculpata recunoaşte acuzaţiile aduse de DIICOT Neamţ şi a cerut să fie judecată de la primul termen, obţinând astfel pedeapsă mică. La fel şi fiul ei, Cristian Ciriblan, în vârstă de 16 ani, care a primit o pedeapsă de 3 ani internare în centru de reeducare. Instanţa a respins cererile de despăgubiri ale victimei, o fată în vârstă de 13 ani. Sentinţa nu este definitivă, iar în caz de recurs Curtea de Apel Bacău va da verdictul final.
DIICOT Neamţ a stabilit că fata care le-a căzut victimă era internată în centrul de minori din Bacău unde în vara anului 2013 a cunoscut-o pe cea care avea s-o exploateze. Vandana Ciriblan a venit după fiica ei, internată la Bacău, de asemenea, şi a luat-o sub “aripa” ei şi pe adolescenta fugită de acasă, a cărei mamă între timp plecase la muncă în Grecia. Procurorii au mai stabilit că femeia a folosit tânăra “adoptată” pentru prostituţie, mai ales că fata era vulnerabilă din mai multe perspective. La audieri, victim a relatat cum era bătută şi forţată să se prostitueze, iar banii obţinuţi, la tarife cuprinse între 25 şi 70 de lei de client, erau luaţi de proxenetă. Inclusiv fiul acesteia se ocupa de fată, îi găsea clienţi, o ducea în zona Gării Roman unde racola clienţi, mai spun anchetatorii. Ciriblan o exploata fără milă, neţinând cont nici de vârsta fetei, nici de pericolele la care o expunea, chiar şi după ce a contactat sifilis.
În ajunul Crăciunului din 2013, Cristian Ciriblan a dus fata la o întâlnire cu doi clienţi, dar tânăra a refuzat să se prostitueze şi s-a refugiat într-o maşină a poliţiei care trecea prin zonă şi astfel calvarul ei a luat sfârşit. După ce ancheta a fost preluată de DIICOT s-a stabilit că familia Ciriblan a exploatat sexual mai multe tinere şi astfel procurorii au mai deschis un dosar.
Cristina Iordache