Conducerea Primăriei Roman a publicat programul manifestărilor distractive, pentru lunile iulie și august, programate să se desfășoare în organizarea sau în parteneriat cu administrația locală. „La fel ca și anul trecut, vom organiza picnicuri în Parc și petreceri la Ștrand. Anul acesta, am programat să le desfășurăm și în luna iulie, dar și în august, pentru ca de ele să se bucure și cei care vin in străinătate. Primul picnic în natura frumoasă din Parc îl organizăm duminică, pe 1 iulie, și sunt sigur că și anul acesta ne vom putea bucura de aerul curat și îi vom încuraja și pe agenții economici locali să ne desfete cu produsele lor, dacă nu venim de acasă cu coșul nostru de bunătăți. Pe 13 iulie, vom organiza o petrecere în Ștrand, cu muzică bună, surprize pentru cei mici, mișcare în aer liber și baie de spumă pentru toate vârstele. Caravana TIFF nu ne va ocoli nici anul acesta, când, pe 17 și 18 iulie, vom putea urmări în parcarea din Piața Roman Vodă mai multe proiecții de filme. De asemenea, pe parcursul lunii lui cuptor Romanul va găzdui o nouă ediție a proiectului GROW, destinat tinerilor care vor să-și maximizeze cunoștințele și să deprindă abilități de comunicare și dezvoltare personală și profesională. Pe lângă tradiționalul bâlci, la finele lunii iulie vom găzdui, în Complexul Sportiv și de Agrement ”Moldova” o nouă ediție a Tunning Fest, eveniment care anul trecut a avut un succes incredibil în rândul pasionaților, dar și a celor care sunt pasionați de mașini. Luna iulie mai vine cu o surpriză, una inedită, la care am cugetat ceva timp înainte de a accepta, fiind vorba de o implicare importantă a administrației, dar și activități ce ne întorc în vremurile din trecut, care poate nu mai sunt gustate de generația actuală, deși cred că o curiozitate este firească. Anul acesta, fiind Centenarul, am primit tot felul de propuneri de la asociații care vor să marcheze evenimentul. Cea primită de la Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova este de departe cea mai interesantă, deoarece își propune să le aducă romașcanilor un eveniment cultural-artistic, ce începe de vineri, 6 iulie, și se încheie duminică, 8 iulie, în care putem rememora aspecte din istoria strămoșilor noștri pe aceste meleaguri. Proiectul este unul ambițios și cu care nu am mai fost obișnuiți, dar cred că merită să deschidem și porțile Romanului către un festival care implică participarea a peste 200 de ”artiști” ce vor să ne transpună în timp, în epoca domnițelor și a crailor, în artele de război, în talentul și dibăcia strămoșilor. Plus că putem pune în valoare o zonă la fel de frumoasă, cea a naturii din Cartodrom. După analize de câteva luni, am ajuns la concluzia că romașcanii merită să se bucure de un astfel de festival ce s-a desfășurat și în alte orașe și a fost apreciat. Sper să fie la fel și la Roman”, a precizat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.