Urmează o vară secetoasă, cu furtuni rare și puternice

04/07/2018

În Moldova, probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 6 – 15 iulie

În Neamț, după un sfârșit de iunie cu ploi torențiale și inundații, vremea schimbă registrul. Conform prognozei specialiștilor meteorologi, restul acestei veri va fi cu puține precipitații și o lungă perioadă de secetă. Chiar și așa, în unele zile, se vor forma furtuni puternice, care vor face destule probleme, mai ales în zonele de deal și de munte, unde cantitățile importante de precipitații pot duce la scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri, precum și depăşiri ale cotelor de apărare. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, vânt puternic și de grindină. În țară, în luna lui “Cuptor”, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și vestice. Cantitățile totale lunare de precipitații se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunțat fiind de așteptat în sud-est și sud. Nici în august nu vor fi schimbări în aspectul vremii, temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a țării, iar precipitațiile totale lunare vor fi, în general, deficitare. Apoi, în prima lună din toamnă, temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală în nord și centru, și mai ridicate în restul teritoriului. Din punct de vedere al precipitațiilor, acestea vor fi apropiate de normal în regiunile nordice și centrale și vor fi deficitare în rest. În Moldova, în perioada 5-15 iulie, conform Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, la mijlocul acestei săptămâni, valorile termice diurne se vor situa sub cele specifice perioadei îndeosebi în nordul regiunii, apoi vor crește ușor și treptat până spre 28 de grade Celsiu, în data de 6 iulie. Ulterior, în perioada 7 -9 iulie temperaturile diurne vor scădea ușor spre valori medii de 26-27 grade Celsius, apoi până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, media maximelor urmând a se situa în jurul a 28 de grade Celsius. Minimele vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor, acestea urmând a crește de la o medie de 10 grade Celsius în prima zi a intervalului, spre 16 grade Celsius în data de 7 iulie, valoare ce va fi reprezentativă pentru perioada 8 -15 iulie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 6 – 15 iulie, însă în restul intervalului se mențin condițiile ca trecător să plouă pe spații mici.

V. ANDRIEȘ

Lasa un comentariu