Un polițist local de toată lauda! A găsit un portofel cu 4.500 euro și 2.200 de lei!

17/05/2017

 

*Păgubașul a avut noroc până la urmă, pentru că găsitorul a fost un polițist local care nu a râvnit la banii găsiți

O dublă veste pozitivă ne-a venit dinspre Poliția Locală Piatra Neamț. Mai întâi, că a fost găsit un portofel în care erau 4.500 euro și 2.200 de lei! Sume mai rar de găsit la un loc și, cu atât mai puțin, pe drum. A doua veste bună e că banii au fost înapoiați, căci găsitorul este un polițist local cinstit sau cu frică de Dumnezeu. Până să fie înapoiați banii, a fost nevoie să se facă anumite cercetări și demersuri, întrucât păgubașul era tocmai din Onești, iar portofelul a fost găsit în comuna Alexandru cel Bun.

„Polițistul local Cristian Nistor din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț, Biroul Ordine Publică, aflându-se în timpul liber, a găsit in ziua de 17.05.2017, ora 13.40, un portofel în care se aflau 4.500 euro și 2.200 de lei, pe raza comunei Alexandru cel Bun. Agentul de poliție locală și-a anunțat imediat colegii de la Postul de politie Alexandru cel Bun, iar în urma cercetărilor efectuate a fost identificat păgubașul. Acesta este din orașul Onești, județul Bacău și venise la rude în satul Viișoara, comuna Alexandru cel Bun. Întreaga suma de bani a fost restituită păgubașului“, a precizat Eugen Pancu, directorul executiv al Poliției Locale Piatra Neamț. (Z.C.)

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Vasile 18/05/2017 la 8:13 -

    Felicitari D-le politist !
    Totusi sunt si politisti ce au proasta indeletnicire de PANDARI cand in lumea civilizata se practica preventia si in ultima faza amendarea ; se schimba un semn de circulatie dupa 30 de ani si intorcandu-te acasa, neatent ce i drept, intri sa parchezi si pandarii bine camunflati, sar si te amendeaza !
    Repet, ai gresit dar normal ar fi ca politistul, in ziua schimbarii sa stea cateva ore pt. a preveni, dupa care, fiecare pe cont propriu…