În weekend, un bărbat în vârstă de 46 ani, din judeţul Neamţ, a fost depistat prin Iaşi în timp ce conducea un autovehicul cu viteza de 125 km/h, într-o zonă cu viteză limitată de 60 km/h. Vitezomanul a fost sancţionat contravenţional şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere. Printre cele 9 infracţiuni constatate de poliţişti la regimul circulaţiei, “isprava” nemţeanului a fost în top.
Pe locul doi la extra-viteză s-a situate un bărbat, de 31 ani, din municipiul Botoşani, care a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul pe DN28, în localitatea Sârca, cu viteza de 102 km/h, într-o zonă cu viteză limitată la 50 km/h. Şi acesta a fost sancţionat contravenţional şi s-a luat măsura reţinerii permisului de conducere.
În perioada 20–22 octombrie a.c., toate birourile şi compartimentele rutiere ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au organizat şi desfăşurat pe raza lor de competenţă teritorială, acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză. Astfel, poliţiştii rutieri au aplicat 375 de sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere, dintre care 242 au fost pentru viteză. Cei mai mulţi conducători auto au fost înregistraţi cu aparatura radar depăşind viteza legală cu 21-40 km/h. Au fost reţinute 29 de permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare.
Geanina NICORESCU