Turist accidentat pe Ceahlău, transportat de salvamontişti cu o targă ultramodernă

01/07/2018

 În urmă cu două zile, salvamontiştii din Neamt au acţionat pentru acordarea primului ajutor si transportul unei persoane accidentate la un picior, în masivul Ceahlău. Pentru transport au folosit, în premieră, cel mai performant model al tărgii de transport al accidentaţilor, model prevăzut cu sac termic pentru accidentaţi şi sistem de frânare pe disc. Noua platformă de salvare vine cu sistem de frânare pe disc, sac de transport izoterm, roată din cauciuc plin, greutate redusă şi structură mai rezistentă la încarcăre, respectiv 140 kg. “O preocupare permanentă a salvamontiştilor din întreaga ţară o constituie folosirea celor mai performante echipamente de salvare şi intervenţie, care să asigure siguranţă şi condiţii mai bune de salvare şi transport pentru salvator şi cel salvat, mărind astfel şansele de salvare ale accidentatului. Cu sprijinul autoritaăţilor locale şi judeţene, al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, partenerilor, sponsorilor si donatorilor Salvamont România , salvamontiştii au acces la cele mai performante echipamente de salvare montană, la forme de pregătire profesională adecvate pe plan naţional şi internaţional, încercând să menţină la cel mai bun nivel calitatea serviciilor oferite”, ne-a transmis Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. De altfel, în prima parte a lunii iulie ,după parcurgerea unui stagiu de pregătire, pentru început, în dotarea echipelor din Gorj, Neamţ şi Hunedoara vor intra şi vor putea fi folosite în intervenţii trei echipamente speciale de recuperare din zone greu accesibile, echipamente ce reprezintă, potrivit şefului Salvamont Neamţ, vârful de gamă al acestor produse şi care uşurează foarte mult intervenţia salvatorilor.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu