*Un şofer basarabean a derapat în curbă şi s-a izbit cu TIR-ul de un autocar cu 35 de persoane la bord
Vineri seara a debutat o serie scurtă şi gravă de patru accidente, din care în trei a fost nevoie de intervenţia militarilor de la descarcerare pentru a scoate victimele blocate în maşini. Vremea rea, viteza, neatenţia au fost cauzele care au dus la producerea evenimentelor grave şi, din fericire, nemortale care s-au petrecut în acest week-end. Primul accident a avut loc vineri, în jurul orei 20.30, pe E 85, la Secuienii Noi. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri reiese că un bărbat de 35 de ani, din Trifești, conducea o Dacia pe prima bandă a sensului de mers Bacău-Roman şi nu s-a asigurat când a trecut pe banda a doua, astfel că s-a izbit de Volskwagenul Passat, condus de către un bărbat de 24 de ani, din Botoșani, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers pe banda de lângă axul drumului, potrivit informaţiilor furnizate de subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Impactul a fost puternic , un şofer şi un pasager rămânând blocaţi între fiare. La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă, pompieri şi descarcerarea de la ISU Neamţ. Pompierii au scos imediat pasagerul din dreapta al unuia dintre cele două autoturisme, o femeie în vârstă de 30 de ani, şi au efectuat manevre specifice pentru descarcerarea şoferului de 35 de ani, care apoi au fost apoi transportate la spital, cu traumatisme la nivelul capului şi coloanei cervicale. Traficul rutier a fost blocat o vreme pentru intervenția necesară salvării victimelor și pentru desfășurarea cercetării la fața locului și curățarea carosabilului.
Sâmbătă, la prima oră, în satul Frumosu din comuna Farcaşa un bărbat de 41 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe direcția Poiana Largului-Borca , într-un segment de drum în curbă la stânga a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp metalic după care a ricoşat într-un copac. O femeie de 31 de ani, din Bacău, aflată pe bancheta din spate a fost transportată la spital, cu răni.
Ziua de sâmbătă a continuat cu două accidente grave produse la câteva minute unul de altul. La ora 14, la Girov, poliţiştii au ajuns la locul unui eveniment produs după ce un bărbat de 31 ani din Iași, care conducea un VW din direcția Dobreni-Girov, ajuns în intersecția cu DN 15D nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire” şi a intrat în intersecţie unde s-a izbit de autotractor ce tracta o semiremorcă. “Din impact autoturismul WV a fost proiectat într-un autoturism marca BMW, care era oprit regulamentar în afara părții carosabile”, a mai spus ofiţerul de presă al Poliţiei. Impactul a fost unul puternic, astfel că a fost nevoie de descarcerare pentru a scoate victima, o femeie de 69 ani, pasageră pe locul din dreapta față a VW. “La locul accidentului s-au deplasat echipajul de descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ şi echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Echipajele au scos din autoturism şi asistat o femeie de 69 de ani, pe care echipajul SMURD a transportat-o la UPU Piatra Neamţ”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.
La câteva minute, pe DN 15 , în afara localității Bistricioara, un TIR condus de un moldovean a pierdut controlul autovehicului într-o curbă, a frânat şi a derapat, izbindu-se violent de un autocar ce rula din sens opus. “La fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, care au intervenit în soluționarea accidentului și a fost fluidizat traficul rutier, asigurându-se circulația pe un singur sens de mers. Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 47 ani, din Republica Moldova, conducea un autotractor ce tracta o semiremorcă pe DN 15, având direcția de mers Grințieș-Poiana Largului, pe un sector de drum în curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condițiile carosabilului și în momentul în care ar fi frânat, semiremorca a derapat, acroșând cu partea laterala stânga spate un autobuz, care circula din sens opus de mers”, a mai spus subinspectorul Elena Bulgărea. Autobuzul condus de către un bărbat de 47 de ani, din Vaslui, s-a răsturnat pe partea carosabilă, șapte pasageri fiind răniţi, dar patru au refuzat transportul la spital. Când au ajuns pompierii şi descarcerarea, toţi cei 35 de călători ieşiseră din autocar, iar în urms evaluărilor medicale trei femei, cu vârste de 47, 52 şi 54 de ani, au fost transportate la spital.
La fața locului au fost prezenți și inspectorii ISCTR, care au verificat legalitatea transporturilor.
Cristina IORDACHE