Sâmbătă, de ziua Mondială a Curăţeniei, tinerii din organizaţia TSD Neamţ au scos autorităţile locale din Roznov la curăţenie. Preşedintele organizaţiei, deputatul Ciprian Şerban, a fost la prima participare de acest gen, şi se pare că a coborât cu plăcee de la tribuna Parlamentului la gunoaiele de pe malurile apelor din Roznov. „Ziua Mondială a Curăţeniei, marcată în fiecare an la data de 23 Septembrie a fost stabilită în anul 1993 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, în parteneriat cu organizaţia Clean Up the World. Alături de colegii din TSD NEAMT și PSD Roznov am desfășurat sâmbătă, acțiuni de ecologizare a malurilor râurilor Bistrița și Cracău. Prin această acțiune dorim ca populația să-și reamintească și să conștientizeze că protejarea mediului înconjurător trebuie să reprezinte un stil de viață. Am strâns mulţi saci, poate mai mulţi decât ne aşteptam. Am avut maşina de la Primărie. Iniţiativa a fost cea a TSD Neamţ, dar au participat alături de noi şi primarul localităţii, domnul Ionel Ciubotaru, viceprimarul şi consilieri locali”, a spus preşedintele TSD Neamţ.
M.O.T.