Tineri specializaţi în furturi din TIR-uri

01/07/2018

Trei tineri s-au înhăitat şi au reuşit să fure bunuri dintr-ul TIR staţionat şi din cabina unui autotractor. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Roman au identificat, în data de 30 iunie, autorii infracţiunilor de furt, fapte comise în zilele de 15 şi 22 iunie 2018. Aceştia sunt doi tineri de 16, respectiv 19 ani, din Roman, şi un alt tânăr de 16 ani, din localitatea Cotu Vameş. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că la data de 22 iunie 2018, cei trei tineri au sustras, fără drept, din cabina unui autotractor staţionat pe strada Transilvaniei, din Roman, un laptop aparţinând unui bărbat, de 30 de ani, din Maramureş. În urma materialului probator administrat în cauză, s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la tânărul de 19 ani, din Roman, şi s-a stabilit faptul că la data de 15 iunie a sustras de pe bordul unui autotractor, un telefon aparţinând unui bărbat, de 41 de ani, din Bacău. Toate bunurile au fost recuperate de poliţişti şi predate persoanelor vătămate. Cei trei tineri au fost duşi în arest pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu