TESTAMENTUL

04/01/2018

Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
În ultimul an de facultate, la partea practică am primit un caz pentru tratament psihoterapeutic. Era vorba de un băiat de 17 ani care lipsea de la şcoală, profesorii au fost îngrijoraţi şi au solicitat de la centrul psihologic un ajutor şi astfel, m- au trimis pe mine.
Prima dată când ne-am întâlnit la el acasă, am văzut un băiat grăsuţ, cu păr creţ, cu ochi mari şi privire tristă. De prima dată când l-am văzut, ceva din mine a spus că îmi este cunoscut şi am simţit o apropiere spirituală şi psihologică cu el. Uitându-mă la el, încet – încet, am simţit că intru în sufletul meu. Dintr-odată, s-a reflectat un flashback, mă vedeam în casa mea, eram atunci elev în clasa a XI- a şi diriginta de la liceu a venit să mă viziteze după mai multe zile lipsă de la şcoală. Profesoara a discutat cu mama şi cu bunica mea despre activitatea mea şcolara. Îmi era foarte greu să mă uit în ochii bunicii mele, parcă vroiam să mă ascund, să dispar…îmi era ruşine de mine. La un moment dat, vocea lui Roni m-a trezit şi a spus într-un ton înalt: „ Cine sunt? Ce caut la el acasă? Eu nu am nevoie de nici un ajutor!”. Mama lui, o femeie de 50 ani, obosită, tristă, a intervenit spunându-mi cu voce tare că ea crede ca fiul ei are nevoie de ajutor psihologic „ este un copil foarte bun, dar din momentul în care tatăl lui a murit, a încercat din toate puterile să ajute familia noastră. A neglijat şcoala pentru a câştiga bani pentru ca familia noastră să nu ducă lipsă de nimic. Eu, ca mamă, am încercat să-l trimit la şcoala, dar el refuză. El vrea să mă ajute pe mine şi pe fraţii lui.”
Roni: „ Mamă, când tata era pe patul de moarte m-a chemat şi mi-a spus că eu sunt cel mai mare copil şi trebuie să am grijă de familie.” A scos de sub pernă un testament, pe care l-am citit. Acolo era scris clar că atribuţiile tatălui au fost date băiatului. „ Mamă, acestea au fost ultimile lui cuvinte înainte de moarte. L-am sărutat şi i am promis că asta voi face toata viaţa.”
Cuvintele lui Roni mi-au amintit de un eveniment din viaţa mea. La vârsta de 10 ani, un grup de copii din cartierul nostru au agresat-o pe sora mea care avea doar 6 ani. Ca un animal sălbatic m-am luptat cu ei ca să o salvez. Gândul continuă să mă ducă la un eveniment care a avut loc după doi ani, când eram la mare, eu cu sora mea care aproape se îneca. Cu toate că nu ştiam să înot bine am riscat şi i-am salvat viaţa. Şi mama mea, la fel ca mama lui Roni, când părintii mei au divorţat şi eu aveam doar 8 ani , mi-a atribuit un rol de un părinte, de adult, fără să pot să îndeplinesc acest rol în totalitate.
Pentru mine, ca si consilierul lui Roni, era foarte clar că trebuie să-l ajut pe băiat să înţeleagă testamentul mai bine , sa se despartă de mama lui, să-şi continue copilăria şi să abandoneze rolul de tată autoritar. Dar aceasta misiune, pentru Roni, ca şi pentru mine odinioară, era dificilă, pentru că mama lui chiar dacă îşi dorea ca Roni să-şi continue copilaria, sa înveţe, cu atât mai mult şi-a luat rolul de femeie slabă care are nevoie de ajutorul celor din jur. Dar, interesant este faptul că dacă Roni lipsea mai mult de o oră de acasă, începea să-l caute.
Roni s-a convins că este bine pentru el sa facă şedinte de psihoterapie, şi după câteva şedinte a început să capete mai multa încredere în mine şi în el, sa-mi povestească lucruri mai intime: cât de mult o iubeşte pe mama lui şi cât nu poate să-şi dedice iubirea faţă de alte persoane deoarce apare sentimentul de vinovăţie faţă de mama lui.
Am reuşit încet încet să fac o mică separaţie între Roni şi mama sa. A început să se ducă la şcoala, sa fie atent şi la alte lucruri, şi mama în felul ei, a făcut şi ea câteva progrese: a reuşit să iasă la cumpărături şi să ţina cont de feminitatea ei şi să o îngrijească mai mult.
Într-o zi , primesc un telefon ciudat de la Roni: ma anunţa că vine imediat la mine să discutam. Am simţit că ceva nu este în regulă. Era agitat, tremura şi era nervos. L-am întrebat ce a păţit. Roni a început sa se bâlbâie şi nu putea să vorbească. Şi, într-adevăr, în loc să vorbească a scos din buzunar un pistol cu câteva cartuşe: ”Mă duc acasa să o omor pe mama şi mă sinucid”. Vederea pistolului şi implicarea mamei lui mi-a adus aminte de un eveniment din copilaria mea. Aveam şapte ani şi eram la un cămin. Am primit vizita tatei care era rănit la un ochi. Mi-a povestit că mama a pus un prieten de-al ei să-l lovească. Am început să o urăsc pe mama dar nu am putut face nimic. Un alt episod din viaţa mea: la opt ani şi jumătate mama ne-a dat vestea că se căsătoreşte cu o altă persoană. M-am întristat şi în ziua nunţii m-am îmbolnăvit din nou. Eu , în comparatie cu Roni, nu am putut să fiu atât de agresiv. Aceste întamplări mă îmbolnăveau.
Roni: „ Mama l-a înşelat pe tata şi pe mine, nu mă întreba mai mult că nu-ţi voi răspunde. Am venit la tine ca la cel mai bun prieten, să te rog, cum m-a rugat tata pe mine în ultimul moment al lui, să ai grijă de fraţii mei.”
Hotărârea lui era o responsabilitate care o arunca asupra mea m-a speriat. Dar totuşi el a avut încredere în mine astfel am crezut că mai e o şansă să-l ajut.”Roni, nu poţi arunca responsabilitatea asupra mea fără aşa ştiu motivele. Altfel, nu te pot ajuta.” Si Roni a continuat: „trebuie să ştii că atribuţiile pe care mi le-a dat tata este că mama este sfântă!. Astăzi, când am venit mai devreme de la şcoală , am surprins o când stătea cu o persoană străină în casa tatălui meu şi se săruta cu el. Mi s-a întunecat privirea. Am fugit imediat. Am furat pistolul de la o cunoştintaă de a mea şi am hotărât să o omor pe mama şi apoi să mă sinucid. „
Gândul meu mă ducea la copilăria mea când, împreună cu sora mea, eram într-o cameră şi auzisem pe mama din camera ei când făcea dragoste cu o persoană străină. Mă gândeam la tata, care nu mai este cu noi, la mama care l-a înşelat, şi la mine cât de mult am iubit o pe mama şi cât de mult mi-a înşelat încrederea în ea.
Roni m-a trezit din visele mele când s-a apropiat de mine, a luat pistolul din mâna mea şi a zis că mama lui nu merită nici o şansă. ”Trebuie să fac dreptate faţă de tatăl meu care mi-a atribuit o responsabilitate foarte mare prin acest testament.”
Ma uitam la el, nu am putut să spun nimic…ma gândeam ce responsabilitate mare a primit de la tatăl lui prin acest testament şi de la mama care l-a tratat ca pe bărbatul ei în ceea ce priveşte responsabilitatile.
Adultul din mine – psihologul s-a trezit şi s-a hotărât să-l ajute. „Te ai gândit că dacă o ucizi pe mama şi apoi te sinucizi, cine va rămâne cu fraţii tăi? Cine va avea grijaă de ei?„.
Linişte, tăcere….Roni s-a încruntat şi s-a îngândurat. Eu am continuat să-l presez: „Crezi că aceasta este cea mai buna soluţie? Crezi că ai înţeles bine testamentul şi atribuţiile pe care ţi le-a dat tatăl tău?” Tăcerea lui Roni a spus totul…
Şedinţa a luat sfârşit, pistolul a rămas la mine o perioadă lungă. În următoarele şedinte, Roni s-a descărcat mai mult şi a dezvăluit foarte multe secrete. A reuşit să înteleagă mult mai bine rolul lui şi testamentul pe care l-a primit de la tatăl său. Şi eu am reuşit prin Roni să învăţ despre mine, despre copilăria mea şi să înţeleg toate repercusiunile până astăzi. Într un fel, Roni era o parte din sufletul meu.
Aştept sugestiile şi întrebările dumneavoastră pe adresa de facebook şi nu uitati să daţi un like.
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director InstitutMiron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamt, str. MihaiEminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro

Lasa un comentariu