Nemţenii pasionaţi de meşteşugurile şi tradiţiile strămoşeşti pot participa, în perioada 1 – 3 mai, la Târgul de Armindeni, eveniment organizat la Muzeului Satului din Capitală. Sărbătoarea apare în calendarul popular ca un prilej de întâlniri, negoţ şi comunicare, organizatorii propunându-şi să refacă atmosfera din satul de altădată.
„În tradiţia populară, Armindenul era serbat ca protector al vegetaţiei, al animalelor, al holdelor semănate, viilor şi livezilor, precum şi al oamenilor. Se obişnuia ca în această zi să se împodobească stâlpii şi porţile caselor cu ramuri verzi, precum şi intrările în adăposturile vitelor şi anexelor gospodăreşti. Tot în această zi, oamenii organizau petreceri câmpeneşti în poieni, la iarbă verde, în păduri, vii şi livezi, consumând miel fript şi vin roşu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli. La Muzeul Satului veţi descoperi sau regăsi meşteri populari şi produsele lor, create cu dragoste şi din dorinţa de a păstra vie tradiţia în orice moment şi în orice loc”, informează organizatorii târgului.
Denumit şi „Pomul de mai”, Armindenul este un obicei de primăvară care scoate în evidență credința străveche populară în puterea benefică și protectoare a ramurilor înverzite asupra familiei și a întregii gospodării.
Denumirea populară de Arminden (Armindeni) provine de la Armin sau Irminden, însemnând ziua lui Ieremia, sărbătoare consemnată în calendarul creștin-ortodox pe data de 1 mai. Armindenul este mult mai vechi decât denumirea dată ulterior și se leagă de ritualurile vegetației care se efectuau primăvara.
Irina NASTASIU