Tânăr cu lipici la bijuterii încarcerat

18/06/2017

Un tânăr de 24 de ani, din Roman, a fost săltat de polițiști și condus la penitenciar. El are de executat o pedeapsă de un an și patru luni închisoare pentru furt în formă continuată, după ce instanța l-a declarat vinovat de furtul unor bijuterii din casa unui prieten. „În ziua de 16 iunie 2017, în urma unei acțiuni efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, pe bulevardul Roman Mușat a fost depistat un romașcan de 24 de ani, condamnat definitiv la 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată. Acesta a fost preluat și escortat la Penitenciarul Bacău, pentru a fi încarcerat“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Tânărul a fost condamnat pentru că în perioada 27 aprilie – 19 mai 2014 a mers de patru ori în vizită la o cunoștință de-a lui, tot din municipiul Roman, iar de fiecare dată cu ocazia vizitelor a sustras din casa persoanei vătămate mai multe bijuterii din aur, pe care apoi le-a amanetat la o casă de amanet de pe raza municipiului Roman. (C.I.)

Lasa un comentariu