Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Dămuc, a rămas desfigurat în urma unui accident suferit în timp ce tăia lemne. În dimineaţa de 9 ianuarie, băiatul a pornit drujba şi s-a pus pe treabă, însă la un moment dat maşinăria s-a blocat şi lanţul s-a desprins, ricoşându-i peste faţă. Instantaneu, mandibula şi buza inferioară i-au fost secţionate, faţa bietului om devenind „carne vie”.
La faţa locului a fost solicitat, prin serviciul de urgenţă 112, un echipaj al Ambulanţei. Cadrele medicale care s-au deplasat la solicitare au stabilit că pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral forte, cu plagă penetrantă submandibulară şi mentonieră până la buza inferioară. După ce i-au oprit hemoragia, cadrele sanitare l-au transportat de urgenţă la spitalul judeţean. Pacientul a fost preluat de medicii din cadrul secţiei de Chirurgie Plastică şi Recuperatorie şi de la BMF, care au început reconstrucţia facială şi au intervenit pentru redarea funcţionalităţii mandibulei. Potrivit doctorilor, tânărul a avut mare noroc de faptul că lanţul nu a fost „proiectat” la nivelul gâtului, pentru că i-ar fi putut atinge jugulara.
Geanina NICORESCU