Sute de copii au fost învățați de polițiști să nu se drogheze

31/01/2015

diicot droguri 1Cu câteva zile înainte de vacanţă, poliţiştii de prevenire împreună cu cei din cadrul secțiilor și posturilor de poliție rurale au intensificat activitățile de prevenire în unitățile de învățământ în vederea reducerii riscului de victimizare sau implicarea elevilor în săvârșirea de fapte penale.

Oamenii legii au fost prezenți în șase unități de învățământ din comunele Alexandru cel Bun și Borlești, unde au vorbit în faţa a 600 de elevi despre cum să evite să devină victime sau infractori. De asemenea, polițiștii au avut în vedere să îi atenţioneze pe copii despre aspecte grave, din sfera crimei organizate, cum este consumul de droguri, ori criminalitatea informatică și traficul de persoane.

„Activitățile cu caracter preventiv au dorit să marcheze data de 30 ianuarie, Ziua Internațională Împotriva Violenței Juvenile”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Elevii au fost informaţi despre cum să se comporte pentru a preveni consumului de substanțe stupefiante sau cu efect halucinogen, prin a fi atenţi în privinţa anturajului, prin a nu ceda tentației de a consuma droguri, prin a spune NU în fața celor care încearcă să îi convingă să încerce efectul halucinogen al drogurilor și prin a anunţa imediat Poliția, părinții, profesorii daca li s-a propus să consume droguri sau dacă au fost martorii unor asemenea practici ilegale.

Cristina IORDACHE