Sugar intoxicat cu oțet, femeie arsă pe gât cu sodă caustică

05/06/2018

În seara de 2 iunie, un băiețel în vârstă de un an, din Hociungi-Roman, a fost dus de urgență la spital, cu ambulanța, după ce părinții au constatat că micuțul a înghițit oțet. Copilașul a dus la gură sticla cu oțet găsită pe jos, prin bucătărie și imediat după ce a înghițit din ea a țipat, alertându-și părinții. Speriați, aceștia au sunat la 112, băiețelul fiind preluat de un echipaj cu asistent medical și predat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Roman. Medicii avertizează că, în cazul sugarilor, ingestia de oțet poate provoca arsuri, fiind toxică pentru căile respiratorii, la fel cum frecția cu oțet ori cu spirt poate genera arsuri la nivelul pielii.
În aceeași zi, și o femeie din Leghin-Tîrgu Neamț a suferit arsuri la nivelul căilor respiratorii după ce a înghițit sodă caustică. Pacienta, în vârstă de 63 de ani, le-a spus cadrelor medicale de pe ambulanța venită la solicitare, că este vorba despre o ingestie involuntară, nu în scop suicidal. Indiferent de motiv, cazul este unul medical și a fost tratat în consecință. Astfel, femeia a fost preluată de un echipaj cu asistent medical și predată la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc Tîrgu Neamț de unde, din cauza gravității cazului, a fost trimisă, cu o salvare, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu