Succes normal

10/04/2017

CSM Ceahlăul – Flacăra Brusturi 13-0 (6-0)

Fotbaliștii de la CSM Ceahlăul au obținut încă un succes record în campionat, după 13-0, duminică pe teren propriu cu Flacăra Brusturi, în etapa a 12-a a seriei a doua din liga a cincea. Cei aproximativ 150 de spectatori prezenți pe Municipalul din Piatra Neamț au avut ce vedea, însă doar la o singură poartă, cea a oaspeților, care au fost mai mult preocupați să nu primească goluri decât să înscrie. Așa cum era de așteptat, „mânjii“ lui Toader Șteț au intrat pe teren să își facă datoria, și au reușit acest lucru din primul până în ultimul minut. A fost numai 13-0, după un meci în care gazdele au „zburdat“ pe teren și au marcat atunci când au avut ocazia.

E clar că există o diferență uriașă între CSM Ceahlăul și toate celelalte formații din serie, însă este foarte important că ceea ce vor să facă antrenorii Toader Șteț, Vali Avădanei, Lidi Chertic și Florin Anton cu acest nucleu tineri de jucători, și anume să îi formeze încă de pe acum cu ceea ce înseamnă să fii profesionist în fotbal, contează foarte mult. Când intri pe teren nu te gândești ce adversar ai în față, ci te concentrezi doar la ceea ce ai de făcut, iar tinerii jucători de la CSM Ceahlăul asta fac și sunt de apreciat. Bravo lor, bravo celor care îi instruiesc și îi modelează, bravo celor care îi susțin financiar și să sperăm că, într-un viitor cât mai apropiat, sub Pietricica se va mai auzi de Dinamo, Astra, CSU Craiova, Gaz Metan Mediaș sau FCSB.

Duminică, în jocul cu cei la Brusturi, pentru gazde au marcat Zaharia, de 4 ori, Ungureanu, de 3 ori, Vasile, de două ori, Smău, Pintilie, Barb și un autogol. Tehnicianul Toader Șteț a început partida cu Chiruță – Rotaru, Rusu, Smău, Albu – Pintilie, Barb, Vasile, Apostol, Ungureanu – Zaharia, iar ulterior au mai intrat Todireaei, Catrinoi, Șimon și Butunoi.

„Ne dorim ca în această competiție să le formăm jucătorilor o mentalitate de fotbaliști profesioniști. Vrem să tratăm cu seriozitate orice meci, orice acțiune, și să fie concentrați pe toată durata celor 90 de minute. Dacă la vârsta asta apar acele relaxări, s-ar putea ca mai târziu să aibă de suferit. Cei de la Brusturi au fost mai mult interesați să nu primească gol, în comparație cu primele două echipe pe care le-am întâlnit în retur. Ne așteptam la o tactică de acest gen, pentru că este dureros atunci când primești multe goluri. Noi respectăm competiția, dar în primul rând ne respectăm pe noi“, a spus după meci antrenorul pietrean Toader Șteț.

După victoria de duminică, Apostol și compania au ajuns la 33 de puncte, maxim cât se poate din 11 partide, iar runda viitoare vor sta. Tehnicienii pietreni au stabilit un program diferit de pregătire cu ocazia sărbătorilor de la Paști, iar jucătorii vor avea pauză de vineri până marți, după amiază.

Rezultate, etapa XII, seria II

CSM Ceahlăul – Flacăra Brusturi 13-0 (6-0)

Olimpia Grințieș – Ozana Timișești 3-1 (2-1)

Voința Dochia – Stejarul Țibucani 7-3 (3-1)

Zorile Urecheni – Viitorul Podoleni 6-2 (3-1)

Energia Pângărați a stat

Clasament

1.CSM Ceahlăul  11  11  0  0  101-5  33p

  1. Olimpia Grințieș 10 8  1  1  35-14  25p
  2. Zorile Urecheni 11 8  0  3  34-38  24p
  3. Energia Pângărați 10 5  1  4  29-19  16p
  4. Flacăra Brusturi 10 5  0  5  20-33  15p
  5. Voința Dochia 11 4  0  7  25-29  12p
  6. Ozana Timișești 11 4  0  7  17-37  12p
  7. Viitorul Podoleni 11 2  0  9  11-43  6p
  8. Stejarul Țibucani 11 0  0  11  13-67  0p

Satelitul lui Cordun merge bine

Duminică s-au jucat și partidele rundei a 11-zecea în seria întâi a ligii a cincea, acolo unde ar fi trebuit să aibă loc derby-ul dintre Unirea Dulcești și Moldova II Cordun. Din păcate, gazdele nu au făcut față acestui derby și au pierdut cu 1-8, iar în urma acestui rezultat au coborât pe poziția a cincea în clasament, cu 18 puncte. De partea cealaltă, satelitul celor de la Cordun au ajuns la 22 de puncte și se află pe 2 în ierarhia seriei întâi.

Rezultate, etapa XII, seria I

Unirea Dulcești – Moldova II Cordun 1-8 (0-5)

Arsenal Văleni – Stejarul Stănița 3-0 (1-0)

Voința Bozieni – Viitorul Ruginoasa 2-1 (0-1)

Siretul Doljești și Voința Valea Ursului au stat

Clasament

1.Sietul Doljești  10  7  2  1  26-9  23p

  1. Moldova II Cordun 10 7  1  2  33-18  22p
  2. Arsenal Văleni 11 6  2  3  36-14  20p
  3. Voința Bozieni 11 5  3  3  29-25  18p
  4. Unirea Dulcești 10 6 0  4  23-26  18p
  5. Voința Valea Ursului 11 3  3  5  17-27  12p
  6. Viitorul Ruginoasa 11 3  1  7  25-38  10p
  7. Stejarul Stănița 11 3  0  8  16-28  9p
  8. Voința Botești 11 2  0  9  24-44  6p

Handbal

HCF a învins pe Activ Plopeni

HCF Piatra Neamț – Activ Plopeni 25-21 (11-6)

Handbalistele de la HCF Piatra Neamț au obținut prima victorie în campionat, după o serie de 3 înfrângeri la rând, în urma succesului de sâmbătă reputat pe teren propriu, scor 25-21, în fața fetelor de la Activ Plopeni, în etapa a 21-a a diviziei A. Cu o formație tânără, trupa din Piatra Neamț a controlat partida de la un capăt la altul, a avut un avantaj de 5 goluri la pauză, scor 11-6, iar la final s-a impus la o diferență de 4 goluri, 25-21. Pentru echipa pregătită de Dan Valentin au marcat cele mai multe goluri, Balint 9 și Rotaru 8. După succesul de sâmbătă, Rotaru și compania au ajuns la 28 de puncte și au urcat pe poziția a opta în clasament. Runda viitoare, HCF Piatra Neamț va juca în deplasare cu Știința Bacău.

Rezultate, etapa XXI

HCF Piatra Neamț – Activ Plopeni 25-21 (11-6)

CS Buzău – SCM Pitești 34-29 (17-15)

CSU Târgoviște – CSM II București 26-32 (10-17)

Șc. 181 București – Dinamo București 23-32 (10-17)

Rapid București – Știința București 35-24 (18-11)

CNOT Iași – Spartac București 40-23 (22-10)

Neptun Constanța – Știința Bacău 40-25 (22-8)

Clasament

1.Dinamo București  21  20  0  1  710-423  60p

  1. Rapid București 20 19  0  1  727-414  57p
  2. CS Buzău 21 17  0  4  738-610  51p
  3. CSM II București 21 13  1  7  634-543  40p
  4. SCM Pitești 21 13  1  7  640-591  40p
  5. Știința București 21 13  0  8  605-569  39p
  6. Neptun Constanța 21 11  0  10  590-606  33p
  7. HCF Piatra Neamț 20 9  1  10  543-574  28p
  8. Știința Bacău 21 8  2  11  555-617  26p
  9. Șc. 181 București 20 6  1  12  557-649  19p
  10. Activ Plopeni 21 5  1  15  526-614  16p
  11. CNOT Iași 20 3  0  17  530-674  9p
  12. CSU Târgoviște 20 2  0  18  451-661  6p
  13. Spartac București 20 1  0  19  422-683  3p

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. C.Mazurakis 17/04/2017 la 21:27 -

    Felicitări prof Toader Șteț !
    Să vii de la prima ligă și să iei ”fotbalul” de la talpa lui înseamnă mult, foarte mult. Trăind peste 40 de ani, ca jucător și antrenor, la treptele înalte, coborîrea la ultima treaptă înseamnă mare dragoste de fotbal, înseamnă dragoste de copii și oameni (în general), înseamnă că munca de instructor și pedagog este un crez pentru profesorul Toader Șteț. Este exprimarea omului din Oaș, omul gospodar care dorește să rămână ceva durabil în urma lui. Acum de Sf Sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos îi doresc multă sănătate, puterea de a răzbi pe mai departe în atingerea obiectivului propus: promovarea copiilor și a grupării CSM Ceahlăul măcar în Liga a II-a.