Subvenție suplimentară pentru soia

06/05/2018

*Sprijin cuplat în sumă de 186,39 euro/ha
*În Neamț, 4204 ha ocupate cu această cultură
Au fost aprobate plafoanele alocate pentru plata sprijinului cuplat cultivatorilor de soia. La nivel național, este alocată suma de peste 31,6 milioane de euro, iar suprafața determinată la plată de 169.543,83 de hectare, rezultând un cuantum de  191,8550 euro/ha. În evidența APIA Neamț fermierii figurează cu suprafața 3705 hectare declarată pentru plata sprijinului cuplat la cultura de soia, din suprafața totală de 4204 ha.
Cultivatorii de soia primesc, pe lângă sprijinul cuplat, și alți bani de subvenții: plata unică pe suprafaţă în cuantum de 97,2452 euro pe hectar; plata redistributivă – 5 euro pe hectar pentru primul interval 1-5 ha și 48,3251 euro pe hectar pentru al doilea interval între 5 și 30 ha inclusiv; plată pentru înverzire – 57,1745 euro pe hectar; plata pentru tinerii fermieri – 24,3113 euro pe hectar; ajutorul național tranzitoriu pentru culturile amplasate pe teren arabil – 16,0078 euro pe hectar.
*Soia, o cultură cu multe valențe
Soia este apreciată pentru conținutul său mare de proteină brută și de ulei, precum și prin aportul său de azot în sol. Motiv pentru care suprafețele ocupate cu această cultură au crescut de la un an la altul. Fermierii nemțeni au culivat mai mută soia, în paralel fiind preocupați și de obținerea de producții mai mari la hectar. Astfel, de la producția medie de 1509 kg/ha obținută în anul 2016, aceasta a crescut la 2060 kg/ha în 2017. O altă comparație sugrstivă. În 2016 cu soia au fost cultivate 5173 ha de pe care s-a obținut producția totală de 7.805 tone, în timp ce în anul 2017 cu soia au fost cultivate 4.204 ha, de pe care s-a obținut o producție totală de 8.660 tone. O cantitate mai mare, recoltată de pe o suprafață mai mică.
La APIA Neamț, pentru plata sprijinului cuplat vegetal de anul trecut figurează suprafața 3574 ha cultivate cu soia, asta pentru că doar pentru atâtea hectare au fost întrunite condițiile de eligibilitate.
Sprijinul cuplat plătit anul trecut la cultura de soia a fost de 254,6291 euro/ha. În condițiile în care valoarea subvenției pe suprfață a fost mai mică de 100 euro pe hectar. Vom vedea câți bani se vor da în acest an, pentru că în acest moment încă nu au fost stabilte cuantumurile de plată a sprijinului cuplat acordat în scetorul vegetal.
*Sprijin cuplat condiționat
Sprijinul cuplat la cultura de soia este condiționat de producția minimă comercializată. Ca act justificativ se poate folosi factura de vânzare a mărfii sau fila ori filele din carnetul de comercializare pentru cantitatea de minimum 1.300 kg boabe soia/ha vândută. Se poate utiliza și contractul comercial de vânzare sau cumpărare a mărfii, în cazul în care valorificarea producției minime de 1.300 kg boabe/ha s-a făcut în baza acestuia.
Bună este și nota de intrare-recepție a furajelor de soia procesate pentru consumul cu animalele sau păsările pe care le deține în fermă pentru producția minimă, utilizată în consumul propriu la nivelu fermei. Dovada consumului în ferma proprie se face inclusiv pe baza consumurilor de furaje normate pe specii de animale și a numărului mediu de animale înscrise în Registrul național al exploatațiilor și de păsări din fermă pe perioada anului de cerere.
În situația în care fermierul are și calitate de procesator, el poate folosiși documentele contabile interne. Neapărat trebuie să facă dovada procesării producției minime de 1,3 tone kg/ha.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU

Lasa un comentariu