* Doctor Miron Itzhak –psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei a lucrat ca ziarist, publicând diferite articole. În momentul în care mergeam la el în vizită, îmi era foarte greu să văd cum, în apartamentul său compus din trei camere locuibile, două dintre acestea au fost transformate într-un fel de magazie, depozitând – fără nicio ordine – tot felul de ziare şi reviste vechi, de la pardoseală până la tavan.
La întrebarea mea – de ce aşa de multe ziare – mi-a răspuns pe un ton ferm, că are nevoie de toate ziarele şi revistele acelea, întrucât nu vrea să-i scape nicio informaţie, căci nu se ştie pe viitor când îi vor trebui…
Mizeria din casă, praful acumulat, ciupercile de pe pereţi şi năduşeala din acel apartament, i-au creat probleme grave de sănătate, de la respiraţie până la alergii şi altele..
Cu un an şi jumătate în urmă am mers în vizită la un client de-al meu, iar el m-a dus să-l cunosc pe fostul său socru.
Când a deschis uşa apartamentului, toate încăperile erau pline cu mobilă veche care şi-a pierdut de mult eficienţa, nemaiputând să facă nimic cu ea. În ciuda acestui fapt, el a continuat să mai cumpere, sau să meargă în diferite locuri unde se arunca mobilier, să caute în gunoi şi să le aducă în casă, în ideea că într-o zi poate să le vândă şi să aibă câştig din asta. Acesta este primul caz.
Al doilea caz – este vorba despre o persoana ca s-a stins din viaţă şi a fost cotat cel mai vechi şi persistent cerşetor din oraş.
Pentru că l-am cunoscut, am fost printre primii care a mers la el în vizită, rămânând uimit cum acest om – care a fost cerşetor – a trăit într-o mizerie groaznică şi aproape nu şi-a permis să cheltuie nici un ban din cei primiţi de la oamenii care îi aruncau în cutia sau pălăria lui. În această casă s-a descoperit o avere – 3.000.000 EURO – aruncaţi şi colectaţi de acest cerşetor de-a lungul vieţii lui.
O rudă îndepărtată de-a mea, care a supravieţuit holocaustului şi a stat 3 ani în auschwitz, când venea la mine în vizită, tot ce-i puneam pe masă, el se repezea şi le strângea repede în buzunarele lui.
În fiecare zi, căuta prin gunoi şi scotea cutiile provenite de la toate felurile de alimente, care au fost consumate. Cutiile ruginite le aducea acasă şi le depozita în bucătărie.
Fata unei foste paciente, în vârstă de 30 de ani, locuia cu mama ei şi de la o vârstă fragedă, după moartea tatălui ei, începuse să colecteze tot ce ţine de paturi şi lenjerii. Cu toate că patul era stricat, iar lenjeriile erau uzate, ea continua să le aducă acasă. Mama ei nu mai ştia ce să facă. Dintr-un apartament compus din 4 camere, doamna ajunsese să aibă la dispoziţie pentru nevoile ei, numai jumătate de cameră. Din această cauză, cearta dintre ele era din ce în ce mai puternică şi mai des, ea neputând să invite pe cineva în casă, de ruşine să nu vadă nimeni în ce hal ajunsese să locuiască împreună cu fiica sa.
Care este punctul comun al tuturor persoanelor pe care le-am descris mai sus?
Toţi suferă de o tulburare destul de grea şi care se numeşte tulburare obsesivă compulsivă – tulburare principală. Ca o tulburare secundară este tulburarea de stângere (colecţionare) obsesivă compulsivă (compulsive hoarding – în engleză, ori obsesive compulsive disorder – O.C.D).
Această tulburare este întâlnită destul de des la cerşetori sau persoanele care caută şi adună din gunoi, sau la cele care sunt foarte perfecţioniste ori cu alte probleme – cum ar fi de anxietate pe linia compulsivă obsesivă – manifestată prin mania de a colecta tot felul de lucruri – şi anume: ziare vechi, reviste, mobilă, lenjerie, etc. – şi care nu sunt eficiente să le păstrezi, acestea le ţin. Această tulburare atacă atât bărbaţii cât şi femeile în acelaşi procentaj.
Care este diferenţa dintre un colecţionar normal şi un colecţionar obsesiv compulsiv?
Colecţionarul normal se focusează pe un lucru anume, el caută să-şi mărească colecţia pe care o deţine, dar această ocupaţie este doar o mică parte din viaţa lui, activitate căreia nu-i atribuie toată energia, care nu îl derutează sau împiedică de la alte treburi cotidiene.
În concluzie, colecţionarul normal pune accent doar o perioadă de timp şi se focusează pe acelaşi lucru, dar prestează şi duce la îndeplinire foarte bine şi alte activităţi.
Colecţionarul obsesiv începe de la colecţionarul normal dar, pentru el teama că dacă nu va colecta tot felul de lucruri considerate de el majore pentru existenţa lui, poate rămâne în viitor neacoperit şi în pierdere. Pentru el, sursa începătoare vine de la teama că va rămâne în perioada următoare fără mâncare şi de aceea aduce acasă acele cutii şi le depozitează în bucătărie, care sunt o sursă de infecţie, creîndu-i probleme de sănătate.
Majoritatea lucrurilor pe care oamenii obsesivi le colectează sunt lipsite de o valoare materială, dar pentru aceeaşi persoană poate exista o altă valoare, nu numai cea legată de existenţa sa în viitor, ci şi o valoare sentimentală, cum ar fi – colecţii de parfumuri care îi aduce aminte de fosta lui soţie, colecţie pe care o extinde prin exagerarea de a aduna cât mai multe sticluţe, ca şi persoana care pentru el ziarele şi revistele aveau aceeaşi valoare sentimentală, întrucât îi plăcea să citească şi nu dorea piardă nicio informaţie.
De mai multe ori persoana îşi propune să cumpere lucruri pentru a compensa starea de autoiubire, numai ca ea adună mult mai mult decât este nevoie, până umple toată casa.
Până aici am vorbit despre colecţionarea obsesivă cauzată de anxietate şi de teama de viitor şi colecţionarea sentimentală în cadrul căreia, orice persoană are un sentiment specific la fiecare lucru, separat, pe care îl cumpără şi îl aduce acasă pentru a fi alături de el.
Unele persoane, din cauza unor prejudecăţi, consideră că dacă va arunca ceva, de care pe moment nu mai au nevoie, se va crea pentru ei un punct negativ şi le va fi rău, iar atunci din teama să nu aibă probleme, ei vor continua să colecţioneze acele materiale.
Alte persoane care au avut o traumă în copilărie, sau o tragedie, îşi canalizează atenţia către un instrument, care este simbolul acelei traume, pe care o depăşesc numai colectând acel lucru în mod exagerat, doar aşa se simt mai bine şi consideră că deţin controlul asupra situaţiei existente.
O pacienta de-a mea care a suferit o traumă puternică la vârsta adolescenţei – a fost violată într-un pat anume – a căutat toate paturile care seamănă cu acela şi le aducea acasă, ca un simbol că ea nu va lăsa să se întâmple acelaşi lucru cu alte fete.
Există un grup de colecţioneri posesivi care fac acest lucru cu foarte multă responsabilitate, manifestată prin grija lor foarte mare faţă de alţii, încât, dacă ei vor arunca ceva de care alte persoane au nevoie în viitor şi nu le poate oferit, le creiază dureri şi stări de vinovăţie.
Majoritatea persoanelor care suferă de colecţionare obsesivă, au probleme cu luarea unei decizii, evitând şi întârziind să facă acest lucru.
O altă parte suferă de probleme de organizare şi categorizare. Acestora le este foarte greu să fie ordonaţi şi să categorizeze lucrurile pe specificul lor, iar atunci ei preferă să colecţioneze tot felul de lucruri şi să le depoziteze, pentru a fi alături de ei, fără a le organiza în vreun fel. În spatele acestui lucru, problema cea mai mare este problema de control.
Alte persoane din probleme legate de memorie, spun că dacă vor colecţiona şi păstra diferite lucruri, nu va trebui sa se confrunte cu memoria lor, pentru ca totul va fi alături de ei. Persoanele care suferă de această problemă, putem să le denumim şi perfecţionişti şi cu mari probleme în comunicarea socială. Când cineva încearcă să atingă lucrurile colecţionate, atunci ei se simt foarte frustraţi, parcă cineva a intrat pe terenul lor.
Am fost întrebat de mai multă vreme, dacă cerşitul este o formă de tulburare obsesivă compulsivă.
Răspunsul este că poate la început, din motive culturale, etnice şi cognitive, omul nu a suferit de această tulburare obsesivă, dar din momentul în care a început să colecţioneze şi nu şi-a luat nici o măsură şi anume – viaţa îţi poate oferit şi alte ocupaţii decât cerşetoria – atunci foarte posibil să cadă într-un cerc vicios de unde nu mai are scăpare, prezentând astfel această tulburare.
Majoritatea nu cer ajutor psihologic şi nu realizează că acest lucru afectează persoanele de lângă ei din punct de vedere al sănătăţi, care tind să se izoleze şi să ajungă la stări depresive, ori tentative de sinucidere şi că pot încerca o cale terapeutică de a ieşi din această problemă.
Primul lucru pe care trebuie să-l oferim acelor oameni care suferă, este multă empatie, apoi să le facem o vizită acasă, să vedem starea în care se află şi să înţelegem tot ce este acolo şi ce îi este mai mult sau mai puţin important.
Trebuie să încercăm, să-i explicăm, că ce nu i-a fost de folos în ultimii doi ani, probabil nu-i va fi de folos nici în următorii ani, aşa că putem să încercăm să facem o mică selectare şi să aruncăm la gunoi lucrurile de care nu are nevoie.
Lângă psihoterapia cognitivă temperamentală, eu folosesc şi psihoterapia analitică psihodinamică. Numai împreună putem să ajungem la rezultate foarte bune.
Trebuie menţionat că această tendinţă de colecţionare nu este neapărat legată de oamenii bolnavi sau cu tulburări. Toţi avem această tendinţă, unii mai mult, alţii mai puţin. Teoria etiologică legată de animale ne arată că şi ei tind să colecţioneze, aşa că măsura – cât se colecţionează, ce cantitate, dacă putem scăpa de lucruri şi să le aruncăm – asta ne arată dacă suntem colecţioneri normali sau colecţionari obsesivi.
Aştept sugestiile şi întrebările dvs.
Doctor Miron Itzhak –psiholog clinician principal cu drept de supervizare
P. Neamt, b-dul Mihai Eminescu nr.3, bl.D-4, ap.37, judeţul Neamţ
e-mail – miron@ambra.ro
Site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
Telefon: 0233-236146
0747-627971
0724-225214