Start pentru înscrieri la concursurile pentru posturile de directori și directori adjuncți în școli

18/06/2017

Inspectoratul Școlar al Județului Neamț organizează concurs pentru ocuparea celor 60 de funcții vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Neamț. Începând de astăzi, 19 iunie, profesorii care îndeplinesc toate condițiile impuse de metodologie pentru ocuparea posturilor vacante pot depune dosarele de înscriere la instituția care organizează concursul. Perioada limită pentru înscrierea candidaturilor este 6 iulie 2017. Proba scrisă va avea loc în data de 17 iulie 2017, urmând ca proba de evaluare a curriculum-ului vitae și de interviu să se desfășoare în intervalul 19-31 iulie 2017, în locurile stabilite de inspectoratul școlar ori unitatea de învățământ particular, după caz. Rezultatele finale vor fi afișate cel târziu pe 2 august, urmând ca cel mai târziu 4 august să fie validate în consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Neamț și să fie transmise la Ministerul Educației Naționale. Între 21 și 23 august 2017 se va proceda la emiterea deciziilor de numire în funcție începând cu 1 septembrie 2017– prin concurs sau, acolo unde nu se vor ocupa posturile prin concurs, prin detașare în interesul învățământului.
Directorul este, practic, managerul instituției de învățământ și are de îndeplinit sarcini suplimentare, comparativ cu ceilalți profesori. Pe lângă faptul că trebuie să gestioneze frecvent situații dificile, aspectele de care trebuie să se ocupe sunt trecute negru pe alb în fișa postului. Fișa postului unui director diferă atunci când vorbim despre grădiniță, școală generală sau liceu. Inspectoratul Școlar Neamț a publicat lista tuturor fișelor de post pentru directorii instituțiilor de învățământ. Subliniem că, pe lângă detalii despre vechimea în învățământ sau gradul pe care îl deține acesta, sunt precizate relațiile de muncă și atribuțiile la care se raportează directorul.
În județul Neamț sunt vacante 42 de posturi de directori plini și 25 de posturi de directori adjuncți. Doar câteva unități școlare au nevoie atât de director plin, cât și de director adjunct, respectiv Școala Gimnazială nr. 3 și Școala „Daniela Cuciuc“ din Piatra Neamț, Școala Gimnazială nr. 1 sat Pildești, comuna Cordun și Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau“ din comuna Vânători-Neamț.
Geanina NICORESCU