Din acest an, anumite culturi agricole specii de animale vor beneficia de plăţi cuplate, pe lângă plăţile directe şi ajutoarele de stat. Vorbim de bani în plus alocaţi şi fermierilor nemţeni, numit generic sprijin cuplat, care va reprezenta 13,4% – 15% din plăţile directe totale alocate anual. Au fost alese culturile de soia, cartof de primăvară, tomatele şi castraveţii destinaţi procesării, legumele de seră sau de solarii. În cazul producţiei de soia, sprijinul va fi, în 2015, de circa 325 euro/ hectar şi va ajunge la 376 euro/ hectar în 2020. Un astfel de sprijin va fi acordat şi zootehniştilor cu ferme de vaci de lapte care va fi de 300 euro/cap de animal în 2015 şi va ajunge în 2020 la 325 euro/cap de animal, în plus faţă de ajutorul naţional. Ajutorul va fi acordat pentru ferme cu vaci pentru lapte de minimum 10 capete şi maximum 150 capete. Iniţial, efectivul maxim era de 250 capete. Anul trecut, la APIA Neamţ, pentru specia bovine s-au depus 7509 cereri de subvenţie pentru un efectiv de peste 34.000 capete vaci de lapte şi de carne.
Un ajutor asemănător va fi acordat la ovine pentru minimum 150 capete şi maximum 1.000 capete. Pentru ovine şi caprine, cererile depuse anul trecut la APIA Neamţ însumează efective de 150.000 oi şi 30.000 capre.
Tina CONDREA