Cel mai lung show de prezentare a echipei pietrene durează patru ore şi costă aproximativ 30000 de euro
Ceahlăul va avea parte de cel mai mare spectacol de prezentare din existenţa sa, care acoperă încă un eveniment însemnat din viaţa clubului: împlinirea a 20 de ani de la promovarea în Liga I. Evenimentul, programat pe 16 iulie, se şi intitulează, de altfel, „FC Ceahlăul 20 de ani în Ligă”, iar mulţi dintre protagonişti sunt artizani ai acestei performanţe şi celor care au urmat pasului în prima divizie de fotbal, culminând cu legendara dublă contra lui Juventus. Eroii neînfrângerii cu titrata echipă italiană se vor afla din nou pe teren, de data aceasta într-o misiune mai uşoară, la prima vedere. Generaţia Juventus va înfrunta, într-un meci demonstrativ, selecţionata old boys a Ceahlăului şi politicienilor nemţeni.
Lui Lefter, Ilie, Marc, Botez, Enache M. Ionescu, Şoimaru etc li se vor opune fraţii Mironaş, Ungureanu, Ivanov, primarul Gheorghe Ştefan sau preşedintele Consiliului Judeţean, Culiţă Tărâţă, într-un joc care va fi comentat de Cristian Ţopescu.
Organizatorii îşi doresc refacerea completă a echipelor care au făcut istorie cu Juventus, de la cele de jucători, antrenori- Hizo, M. Radu şi Şteţ-, până la medicală şi cea administrativă.
Cel mai lung show de prezentare a Ceahlăului va dura patru ore (19,30- 23,30) şi costă aproximativ 30000 de euro.
„Sperăm că eforturile de a organiza acest spectacol, care nu sunt numai financiare, vor bucura suporterii Ceahlăului. Ne dorim ca aceştia să vină în număr cât mai mare. Avem pregătite mai multe surprize pentru cei care se vor afla pe stadion”, a declarat directorul de marketing al Ceahlăului, Iulian Boghean.
Pentru spectacolul de pe 16 iulie, s-au tipărit aproape 10000 de bilete, care vor fi scoase astăzi la vânzare. Preţurile acestora sunt 15 lei- peluze, 25 lei- VIP II, Tribuna I (sectoare A, C şi D), 35 lei- Tribuna a II-a, 50 lei- VIP I şi 100 lei- lojă. Biletele se pot procura de la stadion şi punctele amenajate în apropierea Pieţei Centrale şi magazinului ALTEX
Pt colegul de mai sus:ai picat si tu bac-ul????agramatule!!!
inainte de a scrie ceva,pune mana pe o carte!!!!
daca taceai filosof ramaneai.in loc sa faci comentariu pe articol te dai destept.se vede ca habar nu ai de viata reala.poate esti un extraterestru de la anl valeni.nu o face pe desteptul ca nu esti.erou cu alt nume apare la urzica.dupa tine toata lumea e agramata.asa ca am pus mana pe popa prostu si ti-am raspuns.
Cu 30.000 euro se putea face ceva pentru echipa . Prevad inca un an, in care ,vom trage tare la retrogradare .
Jucatorii,angajatii clubului sunt neplatiti de 3 luni si noi ne fudulim cu spectacole de prezentare.Pun pariu ca se lasa cu o insolventa cat de repede si la acest club,ca doar tocmai a fost brevetat sistemul,si nimeni nu o sa aibe nici o vina pentru cheltuielile aberante facute.
Te tine cineva cu forta la Ceahlaul?
Daca esti o asa mare VALOARE…mergi la Rapid sau la Otelul ca acolo siguri o sa ai banii la zi!
Aflați mai multe despre proiectul minier care amenință localitatea Roșia Montană situată în una din cele mai frumoase regiuni ale României și despre inițiativa inedită a 3 tineri din 3 țări diferite de a călătorii 5500 de km pe bicicletă și în tren pentru campania de stopare a acestui proiect! Cazarea este gratuita.
https://www.facebook.com/events/684122394946938/