Poliţiştii Cătălin Constantin Trifescu (30 de ani) şi Ionuţ Zamă (27 de ani) de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ au fost condamnaţi, ieri, la câte şase luni închisoare, cu suspendare. Tribunalul Neamţ i-a găsit vinovaţi pentru luare de mită şi le-a confiscat câte 260 lei.
În noaptea de 25 octombrie 2011, agenţii au tras pe dreapta o maşină de transport marfă şi au început să înşire o listă de nereguli, pornind de la lipsa ITP şi ajungând până la lipsa rovinietei. Şoferul şi-a chemat patronul, iar acesta a aflat că urma să fie amendat cu 11.000 lei şi a încercat să găsească soluţii. Agenţii au acceptat 280 lei , banii pe care îi avea omul la el, dar i-au spus că „preţul” corect este de 10% din totalul amenzii. Cum patronul avea o firmă de comercializare a combustibililor, poliţiştii i-au spus că se mulţumesc cu bani şi cu ceva benzină pentru maşinile personale.
Patronul s-a pus la punct chiar a doua zi, când a obţinut ITP-ul, a achitat rovinieta, după care i-a reclamat pe cei doi poliţişti. La anchetă, aceştia nu au recunoscut, ci au susţinut că patronul ar fi dus părinţilor lui Trifescu o maşină de balast achitată cu 500 de lei, pe care însă au refuzat-o, pentru că nu era de calitate. Acesta a mai spus că înţelegerea fusese ca benzinarul să-şi oprească banii de transport şi să le restituie 300 de lei, dar nu a mai luat balastul din drum şi nici banii nu i-a mai înapoiat. Până pe 25 octombrie, în ziua controlului, când au convenit ca de suma respectivă să-şi alimenteze maşina. Confruntat apoi cu probele din dosar, Trifescu a recunoscut parţial şi a spus că nu a mai întocmit procesul verbal întrucât nu avea formulare la el.
Acuma sa fim seriosi, pe praful asta si cel care a oferit spaga are 50% din vina! Domnilor guvernati dati salarii mai bune si dupa aia sa avem pretentii sa nu ceara spaga! Oricum sunt sigur ca 90 din populatie la comiterea unei greseli da atentii pentru a nu figura cu pete! Parerea mea, cui nu-i place sa ma impuste….
D-l Gogu are dreptate in felul lui, dar parerea mea e alta: eu cred ca i-a luat pe amaratii astia pentru ca nu cumva sa-i ia pe altii mai mari! Sa fim seriosi lu Nastase ii da 2 ani pentru milioane de euro si astora 6 luni pt 3 milioane! Oare asta e justitie?
asa e.asa e,trebuia sa la dea mai mult,cu executare,ce’ nastase ‘,ala este din ELITA,astia sunt citez din Nastase ,pulimea…..scuzati licenta 😉