Un romaşcan în vârstă de 45 de ani a ajuns la spital, în ziua de 6 februarie, după ce a intervenit să-şi apere o vecină de soţul violent. Bărbatul care a dorit să aplaneze conflictul a fost ţinta loviturilor din partea vecinului în vârstă de 47 de ani, un recidivist întrale scandalurilor. “Polițiștii romașcani au reținut un bărbat de 47 de ani, din Roman pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Bărbatul este cercetat pentru faptul că ar fi provoacat scandal cu soţia pe scara blocului, iar ulterior, a lovit un bărbat de 45 de ani, care a intervenit în altercația provocată. Anterior acestui conflict, agresorul fusese sancționat contravențional de polițiști, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, fiind preluat și condus la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Polițiștii au declanșat cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violeţe şi violenţă în familie, luând măsura reținerii bărbatului pe o perioadă de 24 ore”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. Agresorul a fost introdus în arestul IPJ Neamţ, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Geanina NICORESCU