*Pericol pentru lucernă și culturile de leguminoase
*Planta are un aspect de plasă, sufocând cultura
Cuscuta este buruiana cea mai periculoasă pentru culturile de leguminoase furajere perene, cum sunt cele de lucernă, trifoi roşu, ghizdei, pajişti semănate în care predomină leguminoasele. Pe aceste suprafeţe, mai ales pe cele cultivate cu lucernă, dacă nu se aplică măsuri ferme de combatere, cuscuta poate distruge aproape în totalitate plantele de leguminoase, scurtându-le durata de folosinţă cu 2-3 ani. Cuscuta se poate întâlni și în pepiniere pomicole sau plantații pomicole, fiind o plantă parazită cu un grad ridicat de adaptabilitate.
Cuscuta este o buruiană care are un aspect de plasă. Nu are rădăcini adevărate, ci își procură hrana parazitând planta gazdă prin haustori. Poate avea culori diferite, de la galben la roșu și este o buruiană de carantină fitosanitară. Cuscuta se înfășoară în partea de sus a plantei gazdă, iar frunzele sale nu se dezvoltă.
*Cuscuta, buruiană de carantină
Cuscuta se înmulțește prin semințe, dar și vegetativ. O singură plantă poate produce până la 15.000 de semințe care își păstrează capacitatea de germinare o perioadă foarte lungă, de până la 12-15 ani în depozite şi între 6-8 ani în sol, în resturi vegetale sau gunoi de grajd. La cuscută înflorirea şi fructificarea se realizeaza pe toata perioada de vară, iar seminţele formate rămân şi iernează în sol până în anii următori de vegetaţie.
Deşi este o buruiană de carantină, multe suprafeţe de leguminoase perene, şi mai ales de lucernă, se seamănă cu sămânţă nedecuscutată, fără a se cunoaşte provenienţa şi valoarea biologică. În foarte multe cazuri s-a constat că la 1 kg de sămânţă de lucernă s-au găsit între 70000 şi 150000 seminţe de cuscută. Dacă aceste seminţe ajung în sol prin semănat, o cultură de lucernă poate fi afectată pe toată perioada de folosinţă. Animalele care sunt hrănite cu furaje verzi sau uscate, provenite de pe suprafeţele de leguminoase infestate cu cuscută, răspândesc seminţele de cuscută prin dejecţii, deoarece această sămânţă nu este afectată de substanţele enzimatice ale aparatului digestiv, păstrându-şi, astfel, germinaţia.
* Prevenirea și de combaterea cuscutei
Eradicarea cuscutei din culturi impune o abordare complexă prin folosirea măsurilor de prevenire a infestării, dar și prin lucrări tehnologice de combatere directă. Cea mai la îndemână măsură, care nu necesită cheltuieli suplimentare deosebite, este folosirea la semănatul leguminoaselor furajere perene a unor seminţe de calitate, cu buletine de analiză certificate care autentifică lipsa seminţelor de cuscută. Fermierii știu că este interzisă comercializarea seminţelor de trifoliene la care nu s-a efectuat lucrarea de decuscutare, măsură obligatorie pentru toţi producătorii de seminţe.
O altă măsură este respectarea cu stricteţe a unui sistem de rotaţie pentru culturile de leguminoase furajere perene. Pe suprafeţele de leguminoase infestate cu cuscută, revenirea cu aceste culturi furajere se va face după un interval de de 5-6 ani, prin cultivarea de plante ce nu sunt parazitate de cuscută. Se recomandă pregătirea corectă a patului germinativ prin eliminarea buruienilor și prin folosirea unui asolament corect.
Combaterea cuscutei se face cu erbicide puternice. Se recomandă erbicidarea totală cu produse pe bază de glifosat, așa cum este Roudup. Dar sunt și alte produse cu care se elimină cuscuta din culturi și plantații pomicole.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU