*Cer însorit, ploi rare şi temperaturi de 30 de grade Celsius
*În unele zile cu zăpuşeală, indicele de temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80
Luna lui „Cuptor” îşi intră în drepturi. Pe parcursul acestei săptămâni, cerul va fi mai mult senin, cu temperaturi de până la 30 de grade Celsius.
Şi ploile vor fi destul de rare. Instabilitatea atmosferică se va manifesta doar la la început de weekend, când furtunile vor mai da ceva bătăi de cap. În rest, în aceste zile zăpuşeala va fi destul de insistentă, iar indicele de confort termic se va apropia de pragul critic de 80. De zilele frumoase şi însorite se vor bucura mai ales nemţenii care şi-au propus drumeţii montane, sau cei care vor pleca în vacanţă la mare.
Dar până atunci, astăzi, la Piatra Neamţ cerul va fi mai mult însorit. Sub arşiţa dogoritoare, la amiază, la cele aproape 30 de grade Celsius pietrenii se vor simţi ca în cuptor. Abia spre seară, cerul va fi acoperit de câţiva nori răzleţi, iar aerul va deveni mai respirabil. Totuşi, noaptea temperaturile aerului vor scădea la jumătate. Şi a doua zi, situaţia nu se va schimba. Vremea va fi însorită şi caldă, cu o maximă în termometre de 29 de grade Celsius. Pentru miercuri, meteorologii estimează temperaturi de până la 30 de grade Celsius. Cerul va fi senin. Cei care se vor încumeta să iasă la plimbare vor avea nevoie de haine deschise la culoare şi subţiri. În zilele caniculare, medicii recomandă consumarea a cel puţin doi litri de apă.
Nici joi nu vom scăpa de caniculă. Temperatura aerului va trece de 30 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin. După lăsarea întunericului, mercurul din termometre va ajunge până la 16 grade Celsius. Vineri, întâi august cerul se va umple cu nori. Dar chiar şi aşa, temperaturile aerului vor trece de 30 de grade Celsius. Şi sâmbătă, cerul va fi mai mult acoperit. În această zi, maxima aerului va fi de 28 de grade Celsius. La amiază, e posibil să plouă. Aversele vor fi însoţite de scurte intensificări ale vântului şi descărcări electrice. A doua zi, lucrurile vor reveni la normal. Va fi mult soare, iar temperatura aerului va urca până aproape de 30 de grade Celsius. În această perioadă, vor fi zile când pe masivul Ceahlău, mercurul din termometre va ajunge până la 18 grade Celsius.
Până ieri la amiază, în judeţ cerul a fost mai mult senin. La ora 12, la Piatra Neamţ temperatura aerului era de 25 de grade Celsius. În Târgu Neamţ, mercurul din termometre indica 24 de grade Celsius. La Roman, se înregistrau cele mai mici temperaturi, respectiv 23 de grade Celsius. Şi luni, 4 august vremea va fi caniculară, cu maxime ce vor depăşi 30 de grade Celsius.
V. ANDRIEŞ