* De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului vor avea loc hramuri la Mănăstirea Văratec, în comunele Crăcăoani, Moldoveni și Cordun, precum și festivități în Portul Bicaz, de Ziua Marinei
Marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului și Ziua Marinei atrag mii de turiști în Neamț, ca în fiecare an. Hramul Mănăstirii Văratec și Lacul Bicaz sunt doar două dintre obiectivele ce vor fi asaltate de credincioși și turiști în acest week-end, unul prelungit până luni, inclusiv, când este zi liberă.
Poliția Neamț a dispus ca 369 de polițiști să fie prezenți în stradă în această perioadă pentru a asigura liniștea în spațiul public, pentru a fluidiza traficul pe principalele artere din județ și pentru a putea preîntâmpina orice manifestare de violență ce poate apărea în zonele aglomerate de la obiectivele turistice și de agrement. „În baza unui plan național, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Neamț a dispus ca 369 de polițiști să fie în stradă, în acest week-end prelungit. În perioada 12-15 august 2016, zilnic, se vor afla la datorie 168 de polițiști de la ordine publică, 125 de la rutieră, 17 de la transporturi, precum și colegii din cadrul structurilor de intervenție rapidă, investigarea criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Spațiul public este asigurat în fiecare zi prin 27 de patrule de siguranță publică, din care 18 echipaje auto și 9 pedestre. Polițiștii nemțeni se află în aceste zile și acționează pentru siguranța celor care participă la manifestările religioase și evenimentele cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei în Portul Bicaz, la care se estimează că va participa un număr mare de persoane. „Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la Mânăstirea Văratec, în localitatea Crăcăoani, cu ocazia hramului lăcașului de cult, cât și de zilele comunelor Moldoveni și Cordun“, a precizat ofițerul de presă.
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, 125 de polițiști rutieri vor acționa mai ales pe DN 2, DN 15 tronsonul de drum Piatra Neamț – Bicaz, DN 15B Târgu Neamț – Pipirig, DN 15C Piatra Neamț – Târgu Neamț, DN 12C tronsonul de drum Bicaz – Lacul Roșu, cu 14 echipaje rutiere cu aparate radar, zilnic. Polițiștii vor patrula și pe șoselele ce converg către Barajul Bicaz, Lacul Roșu și Mănăstirea Văratec.
Polițiștii de la transporturi vor acționa pe patru trenuri de călători, în stațiile de cale ferată, în autogări și în portul Lacului de acumulare Bicaz.
*Recomandări pentru minivacanță liniștită
Poliția Neamț vă recomandă:
– Dacă plecați de acasă spuneți numai persoanelor de încredere când plecați. Nu informați în nici un caz străinii că ați plecat în concediu.
– Atenție și la postările de pe internet, locul sau fotografiile din vacanță, vă trădează!
– Închideți și asigurați la plecare toate ușile și geamurile casei, ușa de la balcon, geamul de aerisire de la baie și nu lăsați în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracții“ pentru hoți.
– Pe perioada plecării, când ajungeți la destinație, nu lăsați bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel.
– Evitați taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.
– Păstrați banii și bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră în seiful hotelului.
– Nu permiteți accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau cunoscute ocazional!
– Nu plecați singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri și nu vă plimbați în locuri izolate și întunecoase!
– Deplasați-vă în grup, nu răspundeți la provocările altor persoane și evitați persoanele turbulente sau în stare de ebrietate!
– Evitați să păstrați codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunțați banca despre acest lucru!
– Nu lăsați în autoturism, la vedere, bunuri de valoare. Atenție: bagajele sau gențile păstrate în mașină, chiar dacă nu conțin valori, pot atrage hoții întrucât aceștia nu știu ce se află în interior.
Cristina IORDACHE