Sfântul Gheorghe

22/04/2013

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe  (c.270 – 303) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi onoraţi sfinţi ai creştinismului. Este onorat atât de Biserica noastră Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică (fiind totodată patronul spiritual al Angliei), imaginea sa fiind întotdeauna asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în Iisus Hristos – Mântuitorul, până la sacrificiul suprem.

Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia (Asia Mică – Turcia de azi), într-o familie creştină, tatăl său fiind general roman, iar la vârsta de 30 de ani a devenit la rândul său general în armata împăratului roman Diocleţian (284 – 305). Sfântul Gheorghe s-a ridicat  împotriva hotărârilor anticreştine ale Consiliului de la Nicomedia (Asia Mică – Turcia) din 303, fapt ce i-a adus persecuţii din partea lui Diocleţian. A fost chinuit în cele mai cumplite chipuri, otrăvit şi mai apoi decapitat.

Cercetările istorice mai recente afirmă că Sfântul Gheorghe a murit ca martir în Palestina, Ţara evreilor, la 23 aprilie 303, în cetatea Diospolis, lângă Lzdda, cu puţin timp înaintea domniei lui Constantin. Marele isopric Eusebius (c.265 – 340 – episcop din 313 al Cezareii din Palestina şi apologet creştin, ce a scris o istorie universală şi o istorie a Bisericii creştine în 10 volume, fapt care îl consacră drept întemeietorul istoriografiei ecleziastice), în calitatea sa de biograf al împăratului Constantin cel Mare (+337) îl menţionează ca martir atunci când relatează despre Consiliul de la Nicomedia (303). O popularitate imensă a căpătat Sf- Gheorghe în Anglia după traducerea “Faptelor” sale în anglo-saxonă, în sec. VIII, devenind protectorul armatei engleze.

În timpul cruciadelor, importanţa sa a crescut şi mai mult, existând relatări cum că Sf- Gheorghe a asistat la lupta de la Antiojia din 1098 (oraş capitală a principatului Antiohia – stăpânit de cruciaţi până în 1268). Însemnele Sf. Gheorghe au fost introduse de regele Angliei Richard I Inimă de Leu (1157 – 1199), iar crucea Sf. Gheorghe (roşie pe fond alb) a apărut pentru prima dată ca steag al corabiei Lyme Regis în 1284. Steagul actual al Angliei are la origine crucea Sf. Gheorghe cu omorârea balaurului.

Se istoriseşte cum un balaur imens şi feroce a apărut lângă oraşul Beirut din Siria. Locuitorii trebuiau să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin care s-a oferit să răpună balaurul. După ce l-a străpuns cu suliţa, tânărul a dus-o pe prinţesă la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei şi o jumătate din împărăţie. Viteazul a refuzat, spunând că mai are multe lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru mărturisirea credinţei în Iisus Hristos – Mântuitorul şi Sensul Vieţii noastre şi pentru apărarea Bisericii creştine întemeiate de Iisus pentru mântuirea omului, pentru ajutorarea săracilor şi a nedreptăţiţilor, apoi le-a spus că numele său este Gheorghe şi a plecat.

Moaştele Sf. Gheorghe au fost aşezate în oraşul Lida (Lydda) din Ţara Sfântă (Israel), unde veneau credincioşi din toată lumea creştină. După secole de linişte, Palestina a ajuns sub ocupaţie arabă şi turcească, iar sfintele moaşte au fost duse în Europa şi împărţite la biserici şi mănăstiri. La Biserica din Lydda se păstrează mormântul Sf. Gheorghe, candela sa din care se miruiesc pelerinii şi lanţurile de fier cu care marele mucenic a fost legat în temniţă.

În Ţările Române, Sf. Gheorghe are un adevărat cult. Ştefan cel Mare şi Sfânt a rânduit ca patron al oştirii şi al Moldovei pe Sf. Gheorghe. Când plecau la luptă, ostaşii purtau steaguri cu icoana Sf. Gheorghe şi se întorceau biruitori din războaie. Astăzi se mai păstrează două steaguri originale ale lui Ştefan cel Mare cu icoana Sf. Gheorghe pe ele, lucrate cu fir de aur, care l-au însoţit pe domn în luptă. Unul se află la Muzeul Militar din Bucureşti, iar altul, la Mănăstirea Zograful din Muntele Athos, fiind donat de marele voievod, ctitorul ei.

În anul 1488, Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit în nordul Moldovei vestita Mănăstire Voroneţ, cu hramul Sf. Gheorghe. Tot în numele Marelui Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă, voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit din temelie şi Mănăstirea Zograful din Athos, una din cele mai mari ctitorii mănăstireşti din lume, pe care a înzestrat-o, printre altele, cu steagul său de luptă şi cu o frumoasă icoană pe lemn a Sf- Gheorghe.

Poporul nostru l-a cinstit, hrămuind biserici cu numele său, localităţi şi apoi ape – oraşul Sf. Gheorghe, Băile Sân Georz, braţul Sf. Gheorghe al Dunării etc. De asemenea, numele lui străluceşte la personalităţi ca George Coşbuc, George Enescu, George Topârceanu, Gheorghe Petraşcu, George Călinescu. Sf. Gheorghe este numit primăvara duhovnicească, pentru că prin el s-a întărit mult creştinismul şi l-a reînnoit ca o primăvară. Biserica noastră cântă azi: “Veniţi toţi să prăznuim, luminată pomenirea mucenicului Gheorghe şi să-l încununăm pe el cu flori de primăvară, ca pe cel ce este nebiruit”. Un sincer Doamne ajută şi “La mulţi ani” tuturor doamnelor, domnişoarelor şi domnilor care poartă numele Marelui Mucenic Gheorghe.

Preot prof. Dumitru CHIŢIMUŞ