Şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ şi-a mobilizat echipa pentru donare de sânge

03/09/2014

donareCampania iniţiată de ministrul Sănătăţii încă mai are ecou în judeţul Neamţ. De astă dată, salvatorii înşişi au răspuns apelului la donare benevolă. Dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanţă Neamţ, împreună cu asistenta şefă Mihaela Olaru, juristul Mihăiţă Lupu şi alţi angajaţi ai unităţii medicale s-a prezentat la Centrul de Transfuzii Medicale din Neamţ pentru a dona sânge. Directorul medical, deşi a vrut să li se alăture colegilor, nu s-a putut prezenta la CTS din motive de sănătate.

„Ne-am mobilizat la chemarea ministrului Sănătăţii. Ştim ce înseamnă fiecare strop de sânge, ştim că transfuzia este vitală în anumite cazuri, iar prin donare benevolă putem ajuta oamenii aflaţi în suferinţă”, ne-a declarat asistenta şefă Mihaela Olaru.

Criza de sânge la nivelul centrelor de transfuzii din ţară şi implicit a spitalelor s-a produs, în lunile de vară, fiind perioada concediilor şi a muncilor agricole. „Vara sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile “, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

În beneficiul pacienţilor, Ministerul Sănătăţii vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei,  astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult donarea voluntară de sânge. Din fericire, treptat, treptat, Centrul de Transfuzii Sanguine Neamţ şi-a îmbunătăţit ritmul de recoltare, ajungându-se la refacerea stocurilor. Dr. Victoria Marin, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Neamţ, ne-a declarat că în acest moment nuse înregistrează deficit la vreo grupă sanguină, însă niciodată nu se poate spune că este suficient sânge pentru transfuzii, în condiţiile în care, evident, cererea nu poate fi anticipată.

În continuare, donatorii se pot prezen ta cu actul de identitate la recepţie şi vor completa un chestionar. Următoarea etapă o constituie triajul medical, care presupune şi examenul clinic. În funcţie de rezultatul analizelor, li se comunică dacă pot sau nu dona sânge.

Pentru a putea fi donator, trebuie să ai între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kg, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, sănu fi sub tratament pentru diferite afecţiuni (hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Totodată, donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, tuberculoză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis,vitiligo). Trebuie menţionat şi faptul că, la fiecare donare, se acordă 7 tichete de masă.

 

Geanina NICORESCU