Se redeschide spitalul din Bicaz

16/05/2013

Spitalul orăşenesc din Bicaz se va redeschide pentru pacienţi în maxim două săptămâni. Cel puţin aşa susţine preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă. În sprijinul său vine şi declaraţia pe care ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa a făcut-o, ieri, la Piatra Neamţ, pe acest subiect.

Ministrul Duşa a precizat că a semnat decretul prin care 40 de paturi de la Staţiunea Balneoclimaterică Bălţăteşti vor fi transferate către Spitalul orăşenesc Bicaz, prin intermediul Consiliului Judeţean Neamţ.

”Chiar dacă reducerea numărului de paturi contractate cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti va duce spre limita inferioară atât posibilităţile de asigurare de servicii medicale de specialitate pentru militari, cât şi asigurarea autofinanţării sanatoriului de la Bălţăteşti, sprijinim cu toată deschiderea eforturile pe care le fac autorităţile judeţului Neamţ în beneficiul cetăţenilor. Redeschiderea Spitalului Orăşenesc Bicaz este foarte importantă atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru cei din comunele apropiate, care vor avea astfel acces mai uşor la servicii medicale”, a declarat ministrul Mircea Duşa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, a adăugat că are promisiunea ministrului Sănătăţii de alocare a altor 50 de paturi de la spitalele CFR.

”Avem promisiunea fermă de la ministrul Eugen Nicolăescu de cedare a altor 50 de paturi de la spitalele CFR pentru a putea redeschide spitalul de la Bicaz. De altfel, spitalul nu a fost desfiinţat prin acea hotărâre de guvern şi funcţionează ca entitate juridică. Într-un timp foarte apropiat vom semna cu Casa de Asigurări de Sănătate contractele pentru finanţare”, a declarat preşedintele CJ Neamţ.

Spitalul de la Bicaz, care deservea cei 70.000 de locuitori de pe Valea Muntelui şi Valea Bicazului, a fost închis odată cu Spitalul din oraşul Roznov, în urmă cu trei ani. Dacă spitalul de la Roznov a fost transformat în centru pentru persoane vârstnice, la Bicaz nu s-a întâmplat nimic, iar salariaţii au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

(G.A.)