O femeie a alertat jandarmii după ce ea și fiul ei au fost loviți de un bărbat. Scandalul s-a produs miercuri dimineață, în Piața Centrală din Târgu Neamț, când femeia, în vârstă de 45 de ani, și fiul ei (19 ani) au avut o dispută cu un bărbat, care s-a impus cu pumnul. „La fața locului s-a deplasat o patrulă de jandarmi, care a luat legătura cu persoana care a făcut sesizarea, iar după efectuarea primelor verificări a rezultat că aspectele sesizate se confirmă, iar conflictul dintre cele două persoane ar fi pornit în urma unor discuții în contradictoriu pe tema clienților din piață“, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.
Jandarmii au potolit scandalul și au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar documentele procedurale de sesizare au fost predate Poliției Orașului Târgu Neamț pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.
Pentru conștientizarea urmărilor acestei fapte socialmente periculoase, în sensul răspunderii penale, Jandarmeria Neamț informează cetățenii că, potrivit art. 193 C.P., lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă pentru leziunile traumatice provocate sunt necesare îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
Cristina IORDACHE