Șase ani fără părintele Arsenie Papacioc

17/07/2017

Luna aceasta se împlinesc șase ani de la plecarea la Domnul a părintelui Arsenie Papacioc, unul din cei mai mari duhovnici români. Născut la 13 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița, părintele Arsenie Papacioc a pătimit, în închisorile comuniste, alături de părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară. După eliberare, în 1946, s-a călugărit nevoindu-se la Mănăstirea Antim din București, până în 1949. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în acelaşi an, pe data de 25 septembrie. La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. Între 1949 – 1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. În perioada 1952 – 1958 a fost preot (şi egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte şi din mişcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ţinut în anchetă 90 de zile, bătut şi chinuit. Este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, prin sentinţa 125, la 20 de ani de muncă silnică şi 20 de ani de detenţie grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”. A fost dus la Vaslui şi în alte centre unde a fost anchete şi torturat, însă cea mai mare parte a detenţiei a petrecut-o la Aiud. După graţierea din anul 1964 nu a fost reprimit în monahism, până când Mitropolitul Ardealului l-a acceptat, trimiţându-l ca preot la o parohie din Ardeal. De aici a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, unde a rămas până la trecerea sa la Domnul, pe data de 19 iulie 2011.

Moartea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia!”

Eu am fost la viaţa mea la mai multe căpătâi de morţi, ştiţi că am mai mult de 90 de ani. Ţipetele lor, contactul cu altă lume, care se ştia şi care nu se credea, vederea păcatelor proprii, păcate care nu se puteau repara decât prin întoarcere înapoi. Iar înapoi nu se mai putea veni, pentru că venise moartea să-i ia… V-am mai spus, moartea nu vine să-i faci o cafea, vine să te ia. Moartea-i o realitate. Şi toţi muribunzii pe care i-am văzut doreau să mai trăiască măcar o zi.

Dar să ştiţi că nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci foarte mult. Repet, dacă nu ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi, dacă nu-ţi pui problemă mare a vieţii tale, nu realizezi nimic important în planul mântuirii. Moartea e o realitate, nu avem ce face. Raiul e o realitate, iadul – o altă realitate. Dacă trăim fără a ne întreba: «Ce-i cu mine față de valorile acestea, faţă de ceea ce va fi?» – e o mare greşeală. Chiar un sfânt părinte spunea aşa: dacă crezi că există Veşnicia şi stai nepăsător, meriţi să fii închis în casa de nebuni.

Care este pretenţia unui băiat nou însurat faţă de soţia lui? «De ce nu te-ai gândit la mine toată ziua», nu? Asta este şi atitudinea lui Dumnezeu faţă de om ţinând cont de faptul că omul este creaţia lui. «Eu v-am creat, v-am dat lumina ochilor, inima, glăsuire, Eu vă miluiesc, Eu vă judec, Eu vă fericesc, fără de Mine eşti nimic, pot să te iau în fiecare clipă». E un adevăr, e un adevăr sigur. Dar dacă tu eşti nepăsător şi aştepţi prepeliţa aia din cer, să ştii că nu faci bine.

Omul este o fiinţă superioară, superioară întregii creaţii. Când a făcut Dumnezeu Creaţia a zis şi s-a făcut dintr-un cuvânt. Pe om, însă, l-a cioplit, l-a făcut după chipul şi asemănarea Lui. Chip şi asemănare, toată lumea ştie, dar nu gândeşte ce înseamnă chip şi asemănare. Putem fi Dumnezei după har, superiori îngerilor. Îngerii au o misiune grozavă, pe care o îndeplinesc cu o foarte, foarte mare exactitate. Dar ca structură, ca finalitate, omul este superior îngerilor, omul conduce Universul, de asta S-a făcut Iisus Hristos Fiul Omului, om desăvârşit, cu scopul să ne salveze, să ne trezească.

Iisus ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţă de a ne îndumnezei după har; ne-a dat puterea de a ne lepăda de păcat, de iertare a vrăjmaşilor, de a exista ca o entitate mai mare decât oricare alta. Toată creaţia este minunată, dar anume omul a fost creat cu o mare iubire, iubire care nu ştiu dacă se poate spune prin cuvinte. Dumnezeu este altceva decât credem noi, este iubirea desăvârşită. El ne-a creat doar pentru El nu şi pentru altcineva sau altceva. El ne-a creat ca să fim cu El în vecii vecilor.” (Pr. Arsenie Papacioc)

Irina NASTASIU

Lasa un comentariu