„Săgeată“ din Neamț în gruparea escrocilor informatici

16/11/2016

virtual-carduriAnchetatori români și germani au derulat în Neamț o percheziție la un membru al unei rețele care se ocupa de fraude informatice și spălare de bani, marți, 15 noiembrie 2016. Suspectul este un localnic din Miron Costin (comuna Trifești), care se sustrage urmării penale, potrivit unor surse judiciare.

Acțiunea amplă, realizată cu sprijinul Eurojust, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a fost derulată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul structurilor de combaterea a criminalității organizate din Vâlcea, Pitești, Cluj, Craiova, Iași, Ploiești, Neamț, Hunedoara, Dâmbovița, Buzău, Botoșani, Vrancea, Olt, Vaslui și a Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Au fost făcute 64 de percheziții domiciliare în 9 județe și în municipiul București (26 în județul Vâlcea, 15 în județul Cluj, 14 în municipiul București, 2 în județul Buzău, 2 în județul Bihor, și câte una în județele Hunedoara, Dâmbovița, Botoșani, Dolj și Neamț).

Cei 74 de suspecți sunt cercetați pentru constituire unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică, fals informatic și spălare de bani. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii aprilie 2015, suspectul R.I.D. a inițiat pe raza municipiului București un grup infracțional organizat, format din 74 de suspecți, care a avut ca scop prejudicierea unui număr de peste 1.000 de persoane vătămate din România, Germania, Cehia, Italia, Franța etc., cu suma de peste 4,5 milioane euro“, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional era structurat pe 3 paliere: primul palier era format din coordonatorul rețelei și alți membrii care racolau persoane, cetățeni români și străini, dispuse să deschidă conturi bancare, al doilea palier era format din membri ai grupului infracțional organizat care aveau rolul de a lansa ofertele de bunuri fictive pe diferite site-uri de profil din Europa, de a coresponda cu victimele prin intermediul poștei electronice și de a le induce în eroare în vederea transferării sumelor de bani corespunzătoare așa-ziselor bunuri pe care le ofereau, în conturile bancare din străinătate puse la dispoziție de către liderul grupului, iar al treilea palier era format din membri denumiți „săgeți“, care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România și străinătate pe care le puneau la dispoziția grupului, în schimbul unor sume de bani. „S-a reținut că începând cu luna aprilie 2015 membrii grupului infracțional au deschis în acest sens aproximativ 230 conturi în străinătate și aproximativ 120 de conturi în România. Coordonatorul grupului infracțional, un bărbat de 28 de ani, din București, și-ar fi însușit 30-35% din fiecare tranzacție, diferența fiind primită de autorul fraudei“, mai precizează documentul citat.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Vâlcea urmau să fie aduse, pentru audieri, 74 de persoane.

Suportul de specialitate pentru această acțiune a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic și finanțare din partea Eurojust. La acțiune au participat un procuror german, 3 polițiști din aceeași țară, precum și reprezentantul român la Europol.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor.

Cristina IORDACHE