Naționala de volei feminin a României a obținut calificarea în turul al treilea preliminar și va susține un meci de baraj pentru obținerea biletelor ce duc la turneul final al Campionatului European, care va avea loc anul viitor în Georgia și Azerbaidjan, după turneul de la Piatra Neamț, unde a înregistrat două victorii și o înfrângere. După succesul de joi, din prima zi, 3-0 în fața Elveției, tricolorele au câștigat tot cu 3-0 confruntarea decisivă de vineri, în fața naționalei din Muntenegru, iar sâmbătă a cedat cu 0-3 duelul cu Bulgaria, cea mai puternică formație din grupa E, care de altfel a și câștigat grupa cu un total de 17 puncte și s-a calificat direct la competiția supremă din 2017. Elevele antrenorului italian Davide Delmati au terminat cele două turnee de calificare cu 9 puncte, s-au clasat în final pe locul al doilea și au posibilitatea să dispute un meci de baraj, tur-retur, cu formația de pe locul al doilea din grupa C, Ungaria. Pe poziția a treia s-a situat Muntenegru, cu 7 puncte, iar ultimul loc i-a revenit Elveției, cu doar 3 puncte, însă ambele naționale au ratat calificarea la Euro 2017.
România – Muntenegru 3-0 (17, 19, 15)
După succesul categoric din prima zi, 3-0 cu Elveția, voleibalistele tricolore aveau neapărat nevoie de victorie și în partida decisivă de vineri, contra Muntenegrului, în primul rând pentru a termina pe 2 în clasament chiar în fața ex-iugoslavelor, dar și pentru a răzbuna eșecul de la turneul de la Sofia, când adversara s-a impus cu 3-1. Și fetele noastre și-au învățat foarte bine lecția, obținând o victorie meritată și muncită cu 3-0, după o partidă în care au evoluat mai bine decât adversarul și în care au fost susținute până la refuz de numerosul public pietrean prezent în tribunele sălii Polivalente. Voleibalistele României nu au mai repetat greșelile din prima partidă de la Sofia, au jucat exact în apărare, au blocat foarte bine și au reușit multe atacuri decisive. Antrenorul Davide Delmati nu a făcut schimbări față de prima confruntare, cea cu Elveția, iar țara noastră a început bine duelul cu muntenegrencele, câștigând lejer primul set, la 17, după ce au fost conduse o singură dată de adversar.
Actul al doilea a fost ceva mai echilibrat, dar tot România a avut câștig de cauză, după ce s-a impus la 19, pentru ca în setul al treilea, jucătoarele să defileze pe teren și să câștige la 15, obținând la final o victorie cu 3-0, care i-a adus 3 puncte importante în clasament. Cea mai eficientă jucătoare din tabăra noastră a fost Cristina Cazacu, care a totalizat 11 puncte, fiind urmată de Adina Salaoru, cu 10 puncte, iar Nneka Onyejekwe și Ioana Baciu au strâns câte 9 puncte. În celălalt meci din ziua a doua, Bulgaria a cedat surprinzător două seturi Elveției și s-a impus la final cu 3-2.
România – Bulgaria 0-3 (-18, -8, -22)
Sâmbătă, în ultima zi de competiție, România nu a putut ține pasul cu mult mai titratul adversar Bulgaria și s-a înclinat în final cu 0-3, după aproximativ 75 de minute de joc. Voleibalistele de la sud de Dunăre, mult mai valoroase și mai închegate ca echipă, au evoluat bine în fața tricolorelor și, chiar dacă acestea au fost din nou susținute de fanii pietreni, nu au putut obține niciun set, pierzând cu 0-3, la fel ca la Sofia. Elitsa Vasileva a fost cea mai bună jucătoare de pe teren, a adunat la final 22 de puncte, iar Emilia Nikolova a totalizat 16 puncte. Din tabăra noastră s-a remarcat Roxana Bacșiș cu 10 puncte. Eșecul cu Bulgaria nu a contat foarte mult, deoarece România nu mai putea pierde locul al doilea în grupă, chiar dacă în celălalt meci, Muntenegru s-a impus cu 3-1 în fața Elveției. Bulgaria s-a calificat direct la Campionatul European, iar România va juca un meci de baraj pentru a prinde biletele la Euro 2017, contra Ungariei, națională care s-a clasat pe locul al doilea în grupa C, o grupă câștigată de Polonia.
Baraj cu Ungaria, tot la Piatra Neamț
Naționala de volei feminin a României va întâlni echipa similară a Ungariei, într-o dublă manșă, în barajul de calificare la Campionatul European din 2017. Tricolorele vor susține meci tur sâmbătă, 1 octombrie, tot la sala Polivalentă din Piatra Neamț, iar returul va avea loc o săptămână mai târziu, în Ungaria. Voleibalistele tricolore vor rămâne așadar încă o săptămână la Piatra Neamț, unde vor pregăti duelul cu maghiarele. Ungaria a obținut locul al doilea în grupa C, cu 10 puncte, într-o grupă din care au mai făcut parte Polonia, Finlanda și Estonia.
„Cred că publicul pietrean a avut ocazia să vadă un volei de calitate în cele 3 zile de competiție la Piatra Neamț. Ne bucurăm că Piatra Neamț a fost din nou o gazdă bună pentru echipa națională, ne bucurăm că aceasta a obținut locul al doilea, obiectivul stabilit, și ne bucurăm că prima partidă de la baraj, cu Ungaria, va avea loc tot la noi. Așadar, invit încă de pe acum fanii pietreni să fie prezenți în număr cât mai mare sâmbătă, la sala Polivalentă, pentru a le susține pe tricolore într-un meci foarte important, de care poate depinde soarta calificării la Euro 2017. Eu consider că România are valoare și este capabilă să treacă de maghiare și să revină după ani buni la un turneu final de campionat european“, a declarat Vasile Ouatu, organizatorul turneului de calificare de la Piatra Neamț.
Până acum, la Euro 2017, s-au calificat Georgia și Azerbaidjan, ca țări organizatoare, Rusia, Olanda, Serbia, Turcia, Germania, Bulgaria, Belgia, Polonia și Croația.
Rezultate, turneu Piatra Neamț
România – Elveția 3-0 (12, 11, 14)
Bulgaria – Muntenegru 3-1 (-26, 11, 12, 18)
România – Muntenegru 3-0 (17, 19, 15)
Bulgaria – Elveția 3-2 (-20, 17, -23, 15, 12)
România – Bulgaria 0-3 (-18, -8, -22)
Muntenegru – Elveția 3-1 (21, -23, 16, 20)
Clasament
1.Bulgaria 6 5 1 0 0 18-3 17p
- România 6 3 0 0 3 10-10 9p
- Muntenegru 6 2 0 1 3 9-14 7p
- Elveția 6 0 1 1 4 7-17 3p
Fotbal
CSM Roman nu se regăsește
CSM Roman – CSM Pașcani 3-4 (1-2)
CSM Roman nu se regăsește în acest start de sezon al ligii a treia și a suferit a patra înfrângere consecutivă, 3 în campionat și una în Cupa României, după ce a pierdut surprinzător, cu 3-4, confruntarea de pe teren propriu cu lanterna roșie a seriei întâi, CSM Pașcani. Gruparea de la malul Moldovei traversează una dintre cele mai negre perioada din scurta istorie a noului club și, cu doar 3 puncte, a ajuns pe poziția a 12-a în ierarhia seriei întâi. Vineri, pe stadionul Moldova, gruparea ieșeană, care runda trecută a încasat 7 goluri acasă de la Atletico Vaslui, a început mai bine partida și au deschis scorul în minutul 11 prin Viorică, însă gazdele au egalat destul de repede, după reușita din minutul 14 a lui Mădălin Popa. Elevii lui Gabi Țapu și Iosif Susanu au alergat apoi pentru a marca golul al doilea, însă cei care au făcut-o au fost fotbaliștii de la Pașcani, care au înscris în minutul 44 prin Nemțanu, și oaspeții au intrat în avantaj la vestiare. Cosmin Țapu a egalat încă o dată, la 5 minute după reluarea jocului, însă după alte 6 minute, trupa din Pașcani a făcut 3-2, în urma golului marcat de Macovei. Același Viorică a majorat avantajul oaspeților la 4-2, după reușita din minutul 81, iar golul lui Dutciuc, din minutul 83 nu a putut să evite înfrângerea, și astfel CSM Pașcani a plecat cu 3 puncte prețioase și importante de la Roman. CSM Roman a rămas în partea a doua a clasamentului, cu doar 3 puncte, iar sâmbătă are un meci foarte greu în deplasare, cu Știința Miroslava, în fața căreia a pierdut și în urmă cu două săptămâni în Cupa României.
Rezultate, seria I, etapa IV
CSM Roman – CSM Pașcani 3-4 (1-2)
Atletico Vaslui – Știința Miroslava 1-0 (0-0)
Aerostar Bacău – AFC Odorheiu Secuiesc 5-1 (2-1)
Olimpia Râmnicu Sărat – Sportul Chișcani 1-1 (0-0)
SC Bacău – AFC Hărman 0-2 (0-1)
Sporting Liești – Avântul Valea Mărului 3-0 (1-0)
Olimpic Cetate Râșnov – Metalosport Galați 0-1 (0-0)
AFK Miercurea Ciuc a stat
Clasament
1.Atletico Vaslui 4 3 0 1 10-3 9p
- AFC Hărman 4 3 0 1 8-2 9p
- Sporting Liești 4 3 0 1 7-2 9p
- Metalosport Galați 3 3 0 0 4-0 9p
- AFK Miercurea Ciuc 3 3 0 0 4-1 9p
- Olimpia Râmnicu Sărat 4 2 1 1 5-3 7p
- SC Bacău 4 2 0 2 7-4 6p
- Știința Miroslava 4 2 0 2 5-4 6p
- Sportul Chișcani 4 1 1 2 2-5 4p
- Aerostar Bacău 4 1 0 3 6-5 3p
- Olimpic Cetate Râșnov 4 1 0 3 2-4 3p
- CSM Roman 4 1 0 3 6-10 3p
- Avântul Valea Mărului 3 1 0 2 3-9 3p
- CSM Pașcani 4 1 0 3 7-16 3p
- AFC Odorheiu Secuiesc 3 0 0 3 1-9 3p
3 din 3 pentru CSM Ceahlăul
CSM Ceahlăul Piatra Neamț a obținut cea de-a treia victorie consecutivă, din tot atâtea partide, după succesul de duminică, scor 5-2, obținut pe terenul celor de la Flacăra Brusturi, din runda a treia a ligii a cincea. Golurile pietrenilor au fost marcate de Lupei, care a reușit o dublă, Zaharia, Cădere și Pintilie. Vom reveni în ediția de mâine cu un amplu reportaj despre confruntarea de la Brusturi.
Rezultat, divizia A, handbal feminin
Rapid București – HCF Piatra Neamț 38-18 (17-7)