În urma percheziţiilor efectuate, în ziua de 25 octombrie, în zona Tîrgu Neamţ, de către poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate împreună cu procurorii DIICOT, la mai multe persoane bănuite că desfăşoară contrabandă cu ţigări, s-au găsit peste 66.000 ţigări, 38 litri alcool şi importante sume de bani. Având în vedere “captura” şi după ce au pus cap la cap informaţiile deţinute, în ziua de 26 octombrie au fost prezentaţi instanţei doi tîrgnemţeni, Iulian Lazăr de 42 de ani, şi Gheorghe Silviu Loghin, de 32 de ani. În cazul acestora, Tribunalul Neamţ a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism, Biroul Neamţ, în privinţa lui Lazăr Iulian, luând decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia, iar în cazul celuilalt suspect, a dispus arestul la domiciliu. “Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului Loghin Gheorghe Silviu, formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Biroul Teritorial Neamţ, faţă de inculpatul Loghin Gheorghe Silviu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă calificată, în formă continuată, măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii, măsură care constă în obligaţia impusă inculpatului de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul se va supune următoarelor obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţelor de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu următoarele persoane: Dulamă Vasile, Tătaru Adrian, Grămadă Adrian, Vartic Ana, Borcilă Ion, Răchieru Sebastian, Borcilă Florin, Istrate Gheorghe, Şalaru Jeanina, Sava Vasile, Roman Rodica, Ambroză Damian, Urîtu Vasile, Harja Eugenia, Luca Dumitru, Supravegherea inculpatului pe durata arestului la domiciliu va fi exercitată de Poliţia orașului Tîrgu Neamţ”, a dispus Tribunalul Neamţ. Printre persoanele cu care Loghin nu are voie să comunice se numără proprietari de magazine săteşti unde, se pare, se comercializau ţigările de contrabandă.
Geanina NICORESCU