Din toamna trecută, terenurile agricole au intrat din nou la măsurătoare, de-a lungul şi de latul. Că abia de se lămuriseră cât de cât treburile cu punerile în posesie în virtutea vechilor legi funciare. Cea din 1991 şi cea din anul 2000. Acum a venit şi cea de a treia lege, prin care se retrocedează proprietăţile preluate abuziv în perioada regimului comunist. Pentru asta, vara trecută, prin ordin al prefectului, au fost constiuite, la nivelul judeţului, 83 de comisii locale de inventariere a terenurilor. Care comisii lucrează cot la cot cu vechile comisii locale de aplicare a legilor funciare. Practic, prin activitatea celor două tipuri de comisii locale, se vrea o punere de acord, o punere în balanţă a solicitărilor la vechile legi funcire încă neonorate şi noile cereri de retrocedare. O treabă anevoasă, care, de data asta, se vrea „milimetric” realizată. Pentru că măsurătoarea de acum din teren se trece şi în format digital.
În judeţ, pe medie, activitatea de invetarirere este realizată pe aproape jumătate din terenurile care trebuiesc măsurate, apoi verificate actele de proiectare care s-au dat pentru ele. Şi pentru care nu s-au dat! E bine că, în momentul de faţă, sunt şi unităţi administrativ-teritoriale care deja au finalizat activitatea de invetariere a terenurilor. Este vorba de comunele Boteşti, Petricani, Gâdinţi, Făurei, Sagna, Secuieni şi Valea Ursului.
Iniţial, termenul de finalizare a inventarierii terenurilor expira la 31 decembrie 2013. În chiar ajunul Crăciunului s-a dat o prelungire de termene de încă 180 de zile. Adică până în vară. În judeţul Neamţ, activitatea de invetariere a mers mai repede, observăm asta dacă ne uităm „peste gard”, în „ograda” altor judeţe. Din acest punct de vedere Neamţul se află în prima jumătate.
Tina CONDREA