* Staţia de taximetre care era lângă podul de peste Cuiejdi, în zona unde se vând pepeni, a fost practic desfiinţată
Municipalitatea şi Poliţia Locală au stabilit cum se va face accesul în Piaţa Centrală în actuala configuraţie. Au fost montate indicatoare rutiere, iar şoferii vor trebui să le respecte astfel încât să nu se creeze ambuteiaje.
Activitatea zilnică din Piaţa Centrală îşi reintră uşor, uşor în normal. Autorităţile merg în fiecare zi să vadă cum se desfăşoară ancheta derulată de experţi la faţa locului, iar între timp vânzătorii şi-au găsit câte un loc unde pot să-şi expună şi să-şi vândă marfa. O parte dintre vânzătorii de carne şi lactate şi-au montat, deja, chioşurile şi tonetele în parcarea de pe malul stâng al Cuiejdiului, ceilalţi râmânând să comercializeze legumele şi fructele pe partea cealaltă de Cuiejdi. Şi deşi spaţiul este destul de mic comparat cu miile de metri pătraţi ai fostei hale, pentru a nu exista incoveniente în desfăşurarea traficului, şi aşa destul de aglomerat, Poliţia Locală a stabilit pe unde intră maşinile de marfă şi pe unde pot circula restul autovehiculelor.
„Au fost montate indicatoare rutiere care interzic trecerea autovehiculelor pentru a degreva circulaţia. Accesul maşinilor care vin cu marfă se va face doar prin locul unde sunt montate acele bariere. Pe partea cealaltă accesul auto este interzis, iar staţia de taximetre care era lângă podul de peste Cuiejdi, în zona unde se vând pepeni, a fost practic desfiinţată”, a precizat Eugen Pancu, director al Poliţiei Locale Piatra Neamţ.
„Se lucrează cam peste tot prin piaţă în momentul de faţă. Noi mergem în fiecare zi la faţa locului pentru a vedea ce se mai întâmplă atât din punctul de vedere al anchetei cât şi al expertizei tehnice privind structura construcţiei, a ceea ce a mai rămas din hală. Se montează chioşcuri şi tarabe, desigur mai apar neînţelegeri între comercianţi dar nu avem ce face. Vreau să anunţ pe toţi cetăţenii municipiului Piatra Neamţ că Piaţa Centrală funcţionează şi este deschisă, chiar dacă mai durează ceva timp până când lucrurile reintră în totalitate în normal. Fiecare şi-a găsit câte un loc, inclusiv cei care vând mărfuri industriale care au refuzat să meargă în incinta Mall au reuşit să scoată marfa la vânzare. Încercăm să-i sprijinim pe toţi astfel încât activităţile de comerţ să se defăşoare în condiţii normale”, a precizat viceprimarul municipiului Piatra Neamţ, Aurelia Simionică. (I. Ştefănescu)