Raportul Primarului comunei Poiana Teiului este un material sintetic, de analiză a modului în care au fost gestionați banii publici, o proiecție a investițiilor derulate și o perspectivă strategică.
”Anul 2014, chiar dacă fost un an electoral, când de obicei se constată o reducere a investițiilor, în localitate, acestea au continuat într-un ritm susținut, în special pe baza unor finanțări europene nerambursabile.
În spiritul transparenței și a unei bune informări a cetățenilor, voi prezenta activitatea compartimentelor din aparatul de lucru al primarului după cum urmează”, a declarat primarul Petru BÎIA:
1.Compartimentul secretariat, stare civilă
În cursul anului trecut au fost consemnate 6 acte de naștere, 47 certificate de deces și 14 căsătorii .
Secretariatul primăriei a asigurat :
-pregătirea documentelor necesare activității consiliului local
-înregistrarea și gestionarea dosarelor de fond funciar
-transmiterea în termen a corespondenței
-întocmirea și redactarea lucrărilor de secretariat.
În privința aplicării legilor fondului funciar, la sfirșitul anului 2014 se aflau în lucru 208 dosare pentru o suprafață totală de 761,12 ha.
Datorită faptului că, pe raza localității Poiana Teiului suprafețele disponibile pentru punerea în posesie sunt insuficiente, Direcția Silvică Neamț a pus la dispoziție suprafețele necesare pe raza localităților învecinate, respectiv 277,4 ha în comuna Borca și 369,4 în comuna Pipirig.
2.Compartimentul de asistență socială
Beneficiari de ajutor social, conform Legii 416/2001, în anul 2014 au fost un numar de 91 de familii. Pe parcursul anului au fost întocmite 120 de anchete sociale și au primit indemnizații 31 de persoane cu handicap.
Au mai fost întocmite 215 dosare pentru ajutor de încălzire a locuințelor pe timp de iarnă, în conformitate cu prevederile OUG 107/2006.
Tot în domeniul protecției sociale, menționez că au fost întocmite dosare pentru 172 de alocații de susținere pentru familii cu ambii părinți și 14 alocații pentru familiile monoparentale.
Un numar de 1.045 de persoane au beneficiat de ajutoare alimentare acordate de Uniunea Europeană
Urbanismul:
În anul 2014 s-au eliberat 25 de certificate de urbanism și 12 autorizații de construire.
Activitatea în domeniu a fost reglementată prin Planul de Urbanism General pe care l-am prelungit, urmând ca în anul 2015 să aprobăm Noul Plan.
Educatie :
Procesul de învățământ s-a desfășurat în anul 2014 la nivelul unei rețele școlare compusă din școala cu personalitate juridică ,,Iustin Pirvu” și 4 structuri de învățământ. Numarul de copii care au frecventat cursurile scolare este de 595 dupa cum urmeaza: preșcolari-90, primar 244, gimnazial – 261.
Urmare a scăderii populației școlare a scăzut numeric și corpul didactic la un efectiv de 42 cadre didactice, personal nedidactic – 11 și auxiliar – 4.
Tendința de comasare a unităților de învățământ la școala din centrul comunei a condus la creșterea cheltuielilor legate de transportul elevilor.
Activitatea educațională extracuriculară și extrașcolară a fost bogată în cursul anului 2014 și a vizat în principal:
-proiecte internaționale
-proiecte de colaborare cu alte școli sau asociații neguvernamentale
-concursuri școlare
-întâlniri, vizite, dezbateri ,excursii
-serbări și spectacole școlare.
În ceea ce priveste infrastructura școlară, menționez că am reactualizat proiectul privind finalizarea lucrărilor la școala cu 6 săli de clasă Poiana Teiului, proiect pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Cultura, sport, culte:
Pe parcursul anului trecut, atenția Consiliului Local Poiana Teiului s-a orientat spre reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural Galu. În acest sens au fost întocmite studiul de fezabilitate, studiile și expertizele necesare pentru acest obiectiv. Proiectul a fost depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții SA. Până în momentul de față nu s-a finalizat procesul de selecție.
În data de 19.01.2014 a avut loc lansarea de carte ,,Steaua blestematî “ a profesorului Dorel Rusu.
Din punct de vedere al cultelor religioase, amintesc ca și eveniment notabil vizita IPS Teofan la Parohia Galu
Situații de urgență:
Nici în anul 2014 nu am scăpat de evenimente nedorite. Chiar dacă sunt doi ani consecutivi când fenomenul de zapor nu a creat probleme, acest serviciu a avut de lucru în alte părți. S-a confruntat cu două incendii în două gospodarii aparținând familiilor Pavaleanu Benone din satul Poiana Largului și Hodorogea Vasile, din satul Săvinești.
Pentru a veni în sprijinul lor, Consiliul Local Poiana Teiului a aprobat acordarea unor cantități de material lemons din fondul forestier al comunei pentru refacerea gospodăriilor afectate de incendiu.
În data de 24.07.2014 ploile torențiale au generat scurgeri masive de pe versanți cu efecte de pagubă. În satul Ruseni au fost afectate patru gospodarii.
INFRASTRUCTURĂ
În domeniul dezvoltării infrastructurii, situația s-a caracterizat îndeosebi prin asigurarea continuității proiectelor începute în anii precedenți, dar și prin realizarea unor noi investiții.
Proiectul privind ,,Modernizare drumuri forestiere” este în fază finală, fiind realizată aproape în totalitate îmbrăcămintea asfaltică.
Pe parcursul anului trecut a fost finalizată și recepșionată investiția de la modernizarea drumului comunal DC 157 Poiana Teiului-Poiana Largului, pe o lungime totală de 5,875 km. Serviciul public de gospodărie comunală iși va îmbogăți zestrea de dotari cu un buldoexcavator nou, care va fi achiziționat prin Programul FEADR Masura 322.
Amenajarea torentilor:
Amenajarea celor doi torenți ”Faurul” și ”Pârvu” este realizată în proporție de peste 90%.
Referitor la accesarea fondurilor europene, vă informez că anul acesta avem de finalizat cinci proiecte, ceea ce presupune un efort financiar deosebit, generat de achitarea TVA la ultima tranșă de plată.
ECONOMIA
La sfârșitul anului 2013 existau înregistrați 212 agenți economici cu sediul social în comuna Poiana Teiului, cu un numar de 442 de salariați.Structura lor, dupa tipul de organizare, arată astfel: societăți cu răspundere limitată-126, 45 întreprinderi individuale, întreprinderi familiale- 15, PFA-24, o societate pe acțiuni și o societate în nume colectiv.
Turismul :
Infrastructura turistică de cazare este reprezentată de un numar de cinci pensiuni turistice, care dispun de 64 locuri de cazare. S-au înregistrat un numar de 720 înnoptări în aceste pensiuni.
Agricultura si silvicultura
La finele anului trecut, efectivele de animale aveau în componență: bovine-2287 capete, cabaline- 158, ovine- 2279, caprine-176, suine-827, păsări -4422, animale de blană – 62, albine-411.
La Centrul Local APIA Poiana Teiului au depus cerere pentru subvenția pe suprafață și pachete de agromediu un numar de 804 de fermieri pentru o suprafață totală de 2.230,67 ha.
În sectorul zootehnic, 217 fermieri au depus cereri pentru a beneficia de subvențiile acordate în acest sector. Din pădurea aparținând domeniului public al comunei a fost valorificată, pe parcursul anului, cantitatea de 2.827 m.c., sumele rezultate constituindu-se venituri la bugetul local.
Amenajamentului silvic al padurilor aparținând comunei Poiana Teiului a trecut de a doua conferință, urmând ca în anul 2015 să fie depus pentru avizul final de la Regia Națională a Pădurilor.
*Hotărâri și decizii locale
Consiliul Local Poiana Teiului a funcționat în cursul anului 2014 cu 15 consilieri care s-au întrunit în 11 ședințe ordinare, în cadrul cărora au fost adoptate un numar de 68 de hotărâri.
În domeniul actelor normative emise de către primar, pe parcursul anului 2014 s-au înregistrat 239 de dispozitii, marea lor majoritate fiind în domeniul protecției sociale, convocarea consiliului local, instituirea tutelei și curatelei.
BUGETUL LOCAL
Bugetul local al comunei Poiana Teiului aprobat prin HCL nr.7/2014, a fost conceput pe baza unor venituri totale de 4.727.090 lei. Aceste rezultate sunt evidențiate în contul de execuție al bugetului local, unde sunt detaliate veniturile în funcție de natura provenienței, precum și cheltuielile pe destinații, pe fiecare capitol in parte: ATENȚIE! AICI INTRĂ TOATE TABELELE DE LA BUGETUL LOCAL
Activitatea financiar-contabilă a facut obiectul verificărilor periodice ale Curții de Conturi.
Aceasta este o prezentare sintetică a modului cum a fost administrată comuna Poiana Teiului pe parcursul anului 2014.
Petru BÎIA, primarul comunei Poiana Teiului