Puțin peste 800 de candidați din Neamț s-au înscris pentru BAC-ul de toamnă

12/08/2017

Peste câteva zile, 831 de absolvenți din Neamț vor participa la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Conform informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Neamț, pentru această sesiune s-au înscris 831 de absolvenți, din care 541 din seria curentă, 54 – corigenți promovați și 236 absolvenți din serii anterioare.

Pe 21 august 2017 tinerii care își doresc diplomă de BAC vor susține examenul scris la limba și literatura română, pe 23 august 2017 – proba obligatorie a profilului (examen scris), pe 24 august 2017 – proba la alegere a profilului și specializării, în perioada 25-28 august 2017 – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar în 29-30 august 2017 – evaluarea competențelor digitale. Pe 30-31 august 2017 va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, iar pe 1 septembrie 2017 se vor afișa rezultatele (până la ora 16,00) și se va proceda la depunerea contestațiilor (orele 16:00 – 20:00). În perioada 2-5 septembrie 2017 va avea loc rezolvarea contestațiilor, iar pe 6 septembrie 2017 se vor ști rezultatele finale.

Geanina NICORESCU

Lasa un comentariu