* „Voi candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei”, a declarat Ionel Arsene
În cursul lunii februarie în Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat (PSD) Neamţ vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de conducere atât la nivel de judeţ, unde Ionel Arsene este preşedinte interimar, cât şi la nivelul unor organizaţii locale.
„Trebuie să organizăm conferinţa judeţeană de alegeri, încă nu am decis data exactă, dar oricum în prima parte a lunii februarie, pentru că în aprilie va avea loc Conferinţa Naţională”, a precizat Ionel Arsene. „Voi candida pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei, însă nu ştiu încă în acest moment cine se va mai înscrie în această cursă, pentru că nu se depun încă documentele. Vom vedea, sunt deschis unei competiţii corecte şi transparente”.
La nivel naţional, după stabilirea bugetului pentru anul în curs, urmează să se finalizeze şi discuţiile referitoare la cele două funcţii de secretari de stat, pentru care sunt propuşi Dan Vasile Constantin, la Dezvoltare Regională şi Administraţie, şi Dan Manoliu, la Mediu sau Transporturi. Ambii candidaţi au carieră politică solidă în PSD, iar acum îndeplinesc funcţia de consilieri judeţeni.
MAI ARSENE, TU VORBESTI DE CORECTITUDINE? TU VORBESTI DE TRANSPARENTA? PACAT CA CEI DE LA BUCURESTI SI CHIAR CEI DE LA NOI DIN PIATRA NEAMT NU STIU TOTUL DESPRE TINE.
DIN TURNATOR DE PIATA AI AJUNS MARE DEPUTAT PE BANII LUATI SPAGA DE LA INGINERASUL SILVIC DIN PIPIRIG SI DE LA TRUTA. AI DISTRUS TOTUL IN TG NEAMT L/AI UMILIT PE HARPA LA TG NEAMT SI AI TRANSFORMAT JUDETUL IN PROPRIA TA MOSIE.
RUSINE SA/TI FIE, LOCUL TAU ESTE LA PIATA TG NEAMT LA SCHIMBAT VALUTA.
CE/O SA ZICA FOSTII COLEGI DE AFACERI (CEI CU VALUTA) CAND O SA AFLE CA I/AI TURNAT LA POLITIE SI IN ALTE LOCURI
AI AJUNS MARE DEPUTAT MANIPULAND LUMEA SI ACUM VREI SA FII MARE LA JUDET
TRECI LA MUNCA ARSENE, LASA/TE DE SPAGI SI NU MAI FI PAPUSAR
SUNT OAMENI MAI BUNI PENTRU FUNCTIA ASTA
Felicitari!Eu nu am curaj!
HOPAAAA, SE ANUNTA MARE CHEF LA MANASTIRE, ARSENE SI CU HARPA SARBATORESC ACHITAREA
MARE PARANGHELIE TRE SA FIE
INVITATI BULUC, POPI CU CHEF….
DEEE, TREBUIE SARBATORIT SEFUL…..
Doamne fereste…! Cine il vrea pe asta la piata tg neamt? ma mir cum gandeste lumea asta cand acest om cu o reputatie atat de proaasta sa ajunga deputat?!!C e naiba a invartit.,ce a facut e mare mister.de asta tara merge anapoda …..punem in functii oameni care nu au o calitate morala curata.inca ceva, as vrea sa vad cum activeaza la parlament, daca are discursuri,daca vedem si noi activitatea lui.dar,am impresia ca nu o sa fie bagat in seama si atunci ,pentru ce am trimis noi in parlament un asemenea om….?!
Pacat,nu se-ntimpla nimic pozitiv pe scena politica romaneasca,atita vreme cit toti spagarii,mafiotii,parvenitii,incultii(unii) se folosesc de tot felul de mijloace necurate si imorale pentru a ajunge sus,unde incep sa ne dea lectii de democratie,unde legea e doar pentru fraieri,in timp ce ei,pot face tot felul de matrapalzicuri,fara sa raspunda in fata nimanui de ceea ce fac.Oare cit trebuie sa-l mai suportam pe Becali sau si pe ceilalti la fel lui?Fiecare,cred, ca doreste sa avem in frunte exemple pozitive,care sa ne reprezinte si sa se straduiasca pentru binele si progresul societatii,nu doar pentru binele personal.Cit priveste acest personaj politic numit Arsene,ma gindesc la Caragiale,care a pus in evidenta arivismul din epoca sa,ma gindesc de unde a aparut si ce opere importante a infaptuit pentru a reprezenta un judet cum este Neamtul.
chiar nici un comentariu pozitiv la adresa acestui individ?
fiecare popor are soarta pe care o merita….asta a ajuns acolo doar pentru ca lumea se saturase de tan,…talaul de dinaintea lui.
Pentru a ajunge in aceste pozitii trebuie sa te lauzi,iar un om de calitate nu face asa ceva…..dumnezeu cu mila….
OARE CINE LA ALES NU-I ESTE RUSINE……ASA SE ALEG STLELE DUPA VEZI CA DEFAPT E O GAURA NEAGRA….
Cati din cei care-l cunosc bine vort fi in conferinta care-l va alege si aplauda ca pe un port drapel al onoarei,cinstei si demnitatii sociale ??? Ca sa-i citez deranjanta si destul de repetabila expresie ai atatea functii si responsabilitati cum te descurci neicusorule ? Doar n-ai sa ne crezi pe toti niste tampiti care accepta ideia ca-ti vei neglija MARUNTELE INTERESE FOARTE PERSONALE SI DE FAMILIE jerfindu-te pe altarul democratiei in fruntea unui partid (cu foarte multe valori) unde te-ai trezit teleportat fara NICI-UN MERIT. Cred ca a venit totusi timpul cand PSD din Neamt se va scutura de neaveniti orientandu-se catre un un om adevarat capabil sa-i duca destinele cu demnitate Daca insa s-au facut cartile si ca o turma fara cioban lasandu-se condusa doar de dulaii eterni spre nicaieri,org. de Neamt isi va merita soarta. Cei care si-au pus sperante in schimbare,isi vor administra niste palme si vor astepta momentul pentru autocritica maturand din cale tot ce a deceptionat. Asa sa ne ajute Dumnezeu !
A fost sarita expresia pe care o foloseste. Suna caraghios ce a iesit